FC Zalău şi Atletic Zalău vor debuta în a doua parte a întrecerii sâmbătă, pe terenul celor de la LPS Cluj-Napoca

După o pauză de trei luni de zile, Campionatul Naţional de juniori republicani se reia la finele acestei săptămâni. În această competiţie, Sălajul are două reprezentante, este vorba de FC Zalău, care activează la juniorii A şi de CS Atletic Zalău, formaţie care evoluează în campionatul juniorilor B.

Ambele formaţii sălăjene vor evolua în prima etapă din 2017, în deplasare la LPS Cluj-Napoca, FC Zalău urmând să joace sâmbătă, de la ora 12.00, în timp ce Atletic Zalău va juca tot în aceeaşi zi, de la ora 14.00

”Din păcate, ne-am confruntat cu mari probleme în această perioadă de pregătire şi ne-am antrenat doar în spatele porţilor de la stadion şi pe teren cu bitum. Ne va fi foarte greu, dar am încredere în băieţi că vor avea o evoluţe bună în a doua parte de campionat. Obiectivul meu personal este să ne clasăm pe locul 2”, a spus antrenorul de la FC Zalău, Alexandru Pop.

Înainte de reluarea campionatului, FC Zalău ocupă locul trei în Seria a IX-a, fiind la egalitate de puncte cu ocupanta locului secund. ”Este un campionat foarte prost gândit, cu doar şapte echipe în serie. După meciul de la Cluj, noi vom avea două etape libere. În aceste condiţii, fotbalul de la juniori nu poate progresa”, a mai spus tehnicianul.

Cealaltă formaţie sălăjeană – CS Atletic Zalău ocupă locul patru în Seria a IX-a, în care activează nouă echipe. Echipa antrenată de Laurean Flonta are însă şi o restanţă de jucat cu CSS 2 Baia Mare, pe care dacă o va câştiga va trece pe locul 2.

Până atunci, CS Atletic vrea să câştige meciul de sâmbătă de la Cluj, unde se va duela cu ultima clasată. Pentru a doua parte de campionat, gruparea zălăuană s-a pregătit intens şi a efectuat chiar şi un cantonament pe plan local.