Starea de alertă s-a prelungit cu încă 30 de zile, începând din 12 iunie și până în 11 iulie 2021, conform Hotărîrii de Guvern 636/2021, care a apărut, joi seara, în Monitorul Oficial. Există câteva noutăți legate de evenimentele private în localuri (nunți, botezuri sau mese festive) sau acasă.
Astfel că de sâmbătă, 12 iunie, a dispărut interdicția de a face reuniuni acasă pentru sărbători, aniversări și petreceri. O altă noutate adusă de această hotărâre ține de organizarea evenimentelor private în localuri, de exemplu nunțile și botezurile. Mai precis, autoritățile au schimbat regulile pentru petrecerile cu mai mulți invitați.
Prima regulă a rămas la fel ca în vechiul scenariu, și anume în localitățile în care incidența este de până la 3/1000 se permit evenimentele private în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli de evenimente sau spații special amenajate. Pot participa 70 de persoane în exterior și 50 de persoane în interior. Mare atenție, totuși! Limitele nu se pot cumula pentru același eveniment, așadar participanții la eveniment pot fi ori 70, ori 50. Copiii care au sub 16 ani nu sunt calculați la numărătoare. Important de precizat este faptul că la acest capitol nu se face nici o referire la testare sau vaccinare.
În ceea ce privește nunțile și botezurile, pot participa maximum 200 de persoane în interior dacă sunt vaccinate complet și au trecut 10 zile de la rapel/doza unică (se asigură spațiul de 2m/persoană), dacă sunt testate negativ (RT-PCR sau antigen rapid) sau dacă sunt trecute prin boală (dacă se află între a 15-a zi și a 90-a zi, ulterioară confirmării infectării). De asemenea, pentru același tip de evenimente, pot participa persoane până la capacitatea maximă în exterior, dar condiționați, de asemenea, de vaccin, test sau vindecare.
Nunțile și botezurile în localuri se pot desfășura, în continuare, până la ora 2:00.
Mai e ceva, oare contractele se atribuie direct, fără licitație, în continuare ?
Ca să înțelegem și noi ce se întâmplă !