Unii bugetari ar putea primi noi sporuri pentru anumite conditii de munca, prevede un nou proiect de act normativ. Sporurile pot fi chiar cumulate, pentru mai multe locuri de munca.
Legea cadru 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice ar putea suferi noi modificari. Astfel, cei care lucreaza in conditii de munca periculoase sau vatamatoare, in conditii grele de munca, precum si angajatii Ministerului Apararii pentru care activitatile profesionale solicita o incordare psihica foarte ridicata, vor primi noi sporuri la salariu, arata un proiect de hotarâre care a fost pus in dezbatere publica.
Locurile de munca, categoriile de personal si marimea concreta a sporurilor pentru conditii de munca sunt prevazute in anexele proiectului de act normativ. Acesta are trei anexe, câte una pentru pentru conditii periculoase sau vatamatoare, pentru conditii grele de munca, respectiv pentru activitati care solicita o incordare psihica foarte ridicata.
Cum se stabilesc conditiile de munca
La acordarea sporului pentru conditii periculoase sau vatamatoare se au in vedere urmatorii factori care determina incadrarea locurilor de munca in aceste conditii: existenta factorilor nocivi – fizici, chimici sau biologici si mecanismul de actiune a acestora asupra organismului, intensitatea de actiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, precum si durata de expunere la actiunea factorilor nocivi si existenta unor conditii de munca care implica un efort fizic mare, in conditii de microclimat zgomot intens sau vibratii.
In plus, se au in vedere existenta unor conditii de munca ce implica un risc de accidentare sau imbolnavire, structura si nivelul morbiditatii in raport cu specificul locului de munca, precum si alti factori care pot duce la uzura prematura a organismului.
Sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare se acorda acolo unde, cu toate masurile de securitate a muncii luate, se mentine un permanent risc de imbolnavire sau leziune fizica, cum ar fi: pericolul de explozie, pericolul de iradiere, pericolul de contagiune si/sau contaminare, pericolul de accidentare, precum si pericolul de agresiune fizica.
Stabilirea procentelor
La stabilirea concreta a procentelor de spor in cadrul cuantumului aprobat, se vor avea in vedere urmatoarele criterii: riscul de imbolnavire si/sau de accidentare, solicitarea nervoasa si indicii de morbiditate. Pentru activitatile care solicita o incordare psihica foarte ridicata se acorda un spor de pâna la 15% din solda de functie/salariul de functie/salariul de baza, corespunzator timpului efectiv lucrat. Hotarârea prevede ca angajatii care isi desfasoara activitatea fractionat la mai multe locuri de munca, cu sporuri diferite, beneficiaza de sporul prevazut pentru fiecare loc de munca, in functie de timpul efectiv lucrat.