Spitalul Județean de Urgență Zalău mai ”pierde” un medic care și-a pus amprenta de-a lungul carierei în Sănătatea sălăjeană. Medicul primar anatomo-patolog Liliana Neaga a decis să se pensioneze, după o activitate medicală de peste 24 de ani.

Pe lângă activitatea de medicină laborator pe care a desfășurat-o, medicul Liliana Neaga a fost numită de două ori în funcția de manager al celei mai mari unități spitalicești din județ. Primul mandat la conducerea SJU Zalău s-a derulat între anii 2003-2006, apoi manager interimar, din 2017 până în 2019, după pensionarea fostului manager, Laurențiu Barna.

În semn de prețuire pentru întreaga activitate, conducerea unității spitalicești i-a oferit o plachetă și un aranjament floral, alături de gânduri frumoase.

”Echipa Spitalului Județean de Urgență Zalău a felicitat-o astăzi, cu ocazia pensionării, pe doamna Dr. Neaga Liliana- Maria, medic primar în specialitatea anatomie patologică, în cadrul unității sanitare pentru aproape 24 de ani, fost manager și fost director medical al Spitalului Județean de Urgență Zalău.

Îi transmitem doamnei doctor sincera apreciere pentru toți anii în care a contribuit la calitatea serviciilor noastre medicale și la dezvoltarea continuă a spitalului. Îi dorim să adune câți mai mulți ani sănătoși de pensie, plini de bucurii și să rămână mereu tânără la suflet”, a transmis actuala echipă managerială a Spitalului Județean.

sursa foto: Facebook Liliana Neaga

Pe profilul personal de Facebook, Liliana Neaga a promis să publice un ”Jurnal de pensie”, iar anunțul pensionării i-a luat prin surprindere pe prietenii domniei sale. Felicitările, mulțumirile și urările de bine nu au contenit să apară, pentru că Liliana Neaga a fost și este un medic și un om apreciat de comunitatea sălăjeană.