Încheierea noul contract-cadru între furnizorii de servicii medicale și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj s-a finalizat la sfârșitul lunii iunie. Potrivit președintelui CJAS Sălaj, Marius Tăutu, în asistența medicală primară s-au încheiat 115 de contracte cu medici de familie, în ambulatoriul clinic s-au încheiat 13 contracte, în specialitățile paraclinice – zece contracte, în asistența de recuperare, reabilitare patru contracte, în asistența de specia-litate în medicină dentară – 46 de contracte cu 56 de medici stomatologi, pentru Îngrijiri la domiciliu – două contracte. 69 de contracte au fost încheiate cu farmacii și 60 cu furnizori de dispozitive medicale. Spitalul Județean de Urgență Zalău nu se află însă pe lista celor care au semnat contractul cu CJAS Sălaj.
Patru comune fără medic de familie
Conform informațiilor prezentate de Marius Tăutu, patru comune sălăjene nu au medic de familie. Este vorba de comunele Benesat, Coșei, Lozna și Treznea. Președintele CJAS Sălaj a precizat că una din comune va avea medic în curând și se va încheia cotract cu acesta. Este vorba de comuna Benesat, restul comunelor rămânând să se descurce cu un medic care vine o dată sau de două ori pe săptămână în comună.
Contract cu o clinică din Cluj pentru servicii RMN
Sălăjenii asigurați care vor avea nevoie de investigații de tip angio RMN vor putea să beneficieze de aceste servicii la Cluj-Napoca, la clinica Scandia. Potrivit lui Marius Tăutu, CJAS Sălaj a încheiat un contract cu clinica Scandia din Cluj-Napoca pentru ca bolnavii trimiși de medicii din Sălaj în contract cu Casa să poate beneficia de explorări de tip RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară – n.r.) care nu pot fi făcute în județul nostru.
Paturi pentru bolnavii în stadiu terminal
O noutate a contractului-cadru o reprezintă îngrijirile paleative de tip spitalicesc pentru acei bolnavi care se află de obicei în stadiul terminal și care necesită continuarea îngrijirilor după externarea din spital. La nivel de județ, există două spitale care au paturi pentru astfel de bolnavi. Este vorba de Spitalul din Crasna (zece paturi) și de Clinica Salvosan Ciobanca din Zalău (șase paturi).
Doar 56 de medici stomatologi au contract cu CJAS
Doar 56 de medici stomatologi au ales să încheie contract cu CJAS Sălaj, după ce timp de un an și jumătate stomatologii nu au mai fost în contract cu casele de sănătate. Potrivit lui Marius Tăutu, CJAS Sălaj a încheiat 46 de contracte, din care 15 în mediul rural și 31 în mediul urban. Din cele 31 de contracte din mediul urban, unul este încheiat cu un cabinet în Cehu Silvaniei, două în Jibou,stop_coloana trei în Șimleu Silvaniei și 25 în Zalău. Ca noutate, valorile de contract sunt diferențiate în funcție de mediul în care se desfășoară activitatea. Astfel, cei din mediul rural beneficiază de un spor în valoarea de contract de 50 la sută. ^În mediul rural avem valori de contract de 3.900 de lei, iar cea mai mică valoare este în jur de 2.000 de lei pe un medic stomatolog^, a declarat președintele CJAS Sălaj.
Nu există servicii în ambulatoriu clinic și paraclinic în sate
Chiar dacă din punct de vedere al repartizării serviciilor medicale în teritoriu stăm destul de bine, în ceea ce privește serviciile în ambulatoriul clinic și paracli-nic din mediul rural sunt mari probleme. În afară de comuna Ileanda, unde CJAS Sălaj are contract cu un medic pediatru, restul comunelor sălăjene duc lipsă acută de medici specialiști.
Spitalul Județean negociază luni bugetul pentru internări
Laurențiu Barna, managerul Spitalului Județean de Urgență Zalău, a declarat ieri pentru Graiul Sălajului că nu a semnat contractul cu CJAS Sălaj. ^Nu am semnat contractul. Luni vom merge la negocieri la Casa Națională de Asigurări de Sănătate^, ne-a spus managerul spitalului. Motivul pentru care nu s-a semnat noul contract-cadru cu CJAS Sălaj este din pricina reducerii bugetului pentru spitalizările continue, buget stabilit prin acest contract. Potrivit formulelor de calcul a valorii de contractare, Spitalul Județean ar pierde cam 400 – 500 de mii de lei din valoarea pe spitalizări prin noul contract cu CJAS Sălaj, reducând numărul de externări pe lună cu 450.
Sălajul suferă de lipsă cronică de medici specialiști
“La nivel de județ putem spune că aproape toate specilitățile sunt deficitare, dar în special vorbim de psihiatrie, neurologie, cardiologie, chirurgie și pediatrie”, a precizat Marius Tăutu. În ceea ce privește municipiul Zalău, lucrurile stau mai bine, însă și aici există deficit de medici specialiști, în special de psihiatri. “Privind pe județ, v-am enumerat o mulțime de specialități deficitare și e normal să prezentăm această situație la nivel județean, pentru că activitatea medicală se concentrează practic pe Zalău și atunci nu poți să nu ții cont de absența specialiștilor în specialitățile respective și în celelalte zone, fie rurale, fie urbane. În Zalău sunt probleme în special în psihiatrie”, a explicat Tăutu.