Ca o spinare de sarpe se onduleaza centura de asfalt care duce spre Soimus, incepand da la Valea Fermei si pana sus in Macodiste. Padurea din dreapta soselei, de-atata promoroaca si omaturi, pare rupta din basme. In stanga, Valea Soimusului inghetata bocna nu le da nici o speranta ratelor salbatice in cautarea hranei. Pana in urma cu doi ani, cand nu se stia de asfalt pe calea de acces spre sat, putine autoturisme se incumetau sa strabata drumul pe timp de iarna. Proprietarii lor preferau sa le parcheze la ferma din vale si luau drumul sub talpi pret de doua ceasuri. Ferma fostului IAS este pustie. Pana si geamurile si usile au disparut. Primarul Berinde a prins un program comunitar si printre multe alte lucrari a investit si in asfaltarea drumului spre Soimus. Numai ca populatia satului este imbatranita, pofta de du-te-vino a cam disparut, iar odraslele locului vin tot mai rar in sat. Din cele aproximativ 460 de suflete care vietuiesc in satul de pe deal (Solumus) doua treimi au varsta de peste o jumatate de secol, din care vreo 40 de persoane se falesc cu octogenariatul. Badea Sandor (Alexandru Copos) la cei 88 de ani dusi in carca struneste… voiniceste calul cu straful dupa el. Acum, in plina iarna, aproape zilnic ia drumul parchetelor forestiere din „Plopi” ori „Rachisor”, incarca straful sau sania cu lemne de foc si le lasa in curtile consatenilor sai pentru ca acestia sa-si incalzeasca madularele si odaile. Nu pe gratis duce lemnele badea Sandor din padurea primariei, ci pe bani. Un metru cub costa o jumatate de milion de lei vechi plus trei sute de mii transportul. Padurea primariei e un fel de a spune, pentru ca ea, de cand e lumea lume, a apartinut comunitatii din Soimus. Doar acum de cativa ani le-a fost luata oamenilor, zice-se ca dupa „prevederile” noilor legi funciare. La ora actuala 83 de hectare de padure se taie ras. De alte 800 de hectare au fost vaduviti satenii, prin retrocedarea lor catre mostenitorii grofilor Beldy si Wesselenyi. Acum il asteapta pe badea Sandor si pe inca vreo 3-4 carausi sa le aduca lemne in batatura. Sunt putini cai in sat si asta te obliga sa te inscrii pe lista asteptarii in privinta lemnelor. Pe vremuri, nu chiar indepartate, in Soimus existau doua steve (herghelii) totalizand peste 150 de cai. Si numarul vacilor cu lapte trecea de trei sute, impartite in doua cirezi. Ba mai mult, tineretul bovin era tinut toata vara in stabulatie libera pe pasunile satului, unde proprietarii transportau sare, abrac si ceva leacuri cu carul. Pasunile s-au redus ca suprafata pentru ca nimeni nu le mai duce grija. Vaci sunt vreo 57 in tot Soimusul. Nu le trebuie pasune pentru ca au unde paste de cand da coltul ierbii si pana la caderea brumei. In Copacel, pe Valea Comoratii, pe Jip, pamantul e pustiu. Si, Doamne, ce recolte se strangeau de aici odata. Ioan Suteu de 96 de ani tine bine minte cum scartiau de-atata povara rotile carelor coborand din acele locuri incarcate cu malai. Acum badea Ioan mananca mamaliga din malai unguresc cumparat de la ABC-ul din sat. Nu-l mai tin puterile sa intoarca tarina si nici un porc nu poate tine pe langa casa. Si carnea si carnatii de Craciun tot de la ABC le-a cumparat. Si cine stie daca nu erau din Polonia sau Franta. Criza, de care se vorbeste atat de mult, nu-l sperie. „Am trait eu vremuri si mai grele si n-am pierit”, zice batranul inspaimantator de linistit pentru varsta sa. Mai trage un fum din tigara, sufla in pumni si se gandeste cu tristete ca pe zi ce trece Vila Olachalis Solumus (Satul Romanesc Soimus) atestat pentru prima data prin anul 1111 se depopuleaza incet, incet, imbatraneste si isi pierde o parte din farmecul de sat romanesc traditional.

Post Views: 67