Un tânăr care gonea cu 200 km/h pe DN1F a fost prins duminică, 2 mai, de polițiștii de la Rutieră cu aparatul TruCam.

Aceasta e cea mai mare viteză înregistrată cu aparatul TruCam, în afara localităţii, în județul Sălaj, de la intrarea acestuia în dotarea polișțiștilor sălăjeni. Tânărul a fost sancţionat, iar permisul de conducere i-a fost suspendat.

“La data de 2 mai, ora 18.04, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au desfăşurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere, pe Drumul Național 1F. În cadrul acțiunii a fost depistat un tânăr, de 29 ani, din județul Sălaj, care circula cu autoturismul pe drumul menţionat, în afara localităţii Sălăjeni, cu viteza de 200 km/h. Față de acesta, polițiștii au luat măsura sancționării  contravenționale cu amendă în valoare de 1305 lei. Ca măsură complementară, permisul de conducere i-a fost reţinut pentru 90 de zile”, spun reprezentanții IPJ Sălaj. 

Conform O.U.G. 195/2002, depășirea cu mai mult de 50  km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă.