Citadin s-a apucat de reparat parcurile din Zalau, constatand ca mobilierul este vandalizat.
In zorii zilei de ieri, angajatii firmei Citadin reparau bancute si revopseau mobilierul din spatiile de joaca in parcul „Rotary” din Bradet. Muncitorii au declarat ca in urma cu o luna de zile s-au efectuat reparatii in acest parc dar fara rost, pentru ca toate se distrug cat ai zice peste. „Se distrug foarte repede. Oamenilor nici ca le pasa de bani sau munca. Bancile sunt rupte, iar nisipul dispare peste noapte”, ne-a declarat unul dintre muncitori. Existau vreo cinci banci rupte, spatiile de joaca in care ar fi trebuit sa existe nisip erau cam goale si toate astea necesitau cosmetizare pe bani din bugetul zalauanilor. Purtatorul de cuvant al Citadin, firma ce se ocupa cu intretinerea spatiilor verzi, a declarat ca nu pot fi estimate costurile deoarece nu este finalizata lucrarea, insa ne-a comunicat costurile cosmetizarii unui alt spatiu de joaca din aceeasi zona – parcul „Citadela”. Dar si aici s-a putut constata ca deja pe spatiul verde era imprastiat gunoi menajer de la tomberoanele amplasate in imediata vecinatate, evident tot de zalauani.
Tot la gunoi s-a aruncat si un topogan de 700 de lei. Asta pentru ca atat a costat inlocuirea topoganului pentru copii, distrus. In completarea lui vin si reparatiile la gardul ce imprejmuieste spatiul de joaca, revopsirea mobilierului si inlocuirea nisipului, toate aceste maruntisuri ajungand la suma de 1800 de lei. Un locuitor din zona a declarat ca nu numai oamenii sunt de vina pentru gunoiul imprastiat, ci si cainii, iar mobilierul este rupt de catre „smecherii de prin cartier ce isi petrec noptile prin parc”
Termenul de finalizare pentru reabilitarea parcului „Rotary” este 13 august si abia atunci va fi facut devizul lucrarii. Firma Citadin a spe-cificat in comunicat ca lucrari similare au fost executate la toate spatiile de joaca din municipiu si vor continua si in perioada urmatoare.