La fel ca anul trecut, iţi poţi achiziţiona o maşină nouă cu trei tichete rabla.
Programul „Rabla 2011” va continua şi in acest an. Startul pentru casarea maşinilor se va da in jurul datei de 20 martie, anunţă oficialii Ministerului Mediului şi a Pădurilor. Sălăjenii vor putea duce la casat maşinile mai vechi de zece ani, in aceleaşi condiţii ca şi anul trecut. Chiar dacă iniţial s-a discutat varianta utilizării a patru vouchere pentru cumpărarea unei maşini noi, programul pentru acest an se va desfăşura in acelaşi mod ca cel din 2010. Pentru fiecare maşină dusă la Remat, se acordă un tichet in valoare de 3.800 de lei, iar trei asemenea vouchere se pot folosi la cumpărarea unei maşini noi, a căror valoare se scade din preţul final. Programul nu poate demara pană cand nu va fi aprobat bugetul Fondului de Mediu. „Săptămana viitoare sper să avem bugetul Fondului de Mediu. Pană atunci nu putem merge mai departe. Pană la sfarşitul săptămanii viitoare sperăm să avem in Monitor şi bugetul şi ghidul”, a declarat Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor. In cazul in care lucrurile merg conform planului, după jumătatea lunii martie vor incepe casările. „Cred că in jur de 18-20 martie va putea incepe casarea maşinilor”, a declarat ministrul. La nivelul ghidului, in acest an vor exista mici modificări cu scopul de a asigura controlul mai strict al casărilor. Colectorii de maşini uzate din Sălaj, care vor să participe la program trebuie să urmărească Monitorul Oficial, pentru că in cinci zile de la publicarea informaţiilor legate de buget, va fi anunţată sesiunea de validare pentru cei aproximativ 200 de colectori şi 100 de producători de autoturisme din ţară.
Suntem plini de rable
In primă fază a programului, autorităţile şi-au propus să caseze 60.000 de maşini mai vechi de zece ani la fel ca in programul de anul trecut, care s-a dovedit un succes. In ţară mai există incă 200 de mii de maşini care au o vechime de peste zece ani, după ce anul trecut au fost duse la casat 190 de mii de maşini şi au fost achiziţionate 63.000 de maşini noi prin acest program. Potrivit ministrului Mediului, cele mai multe maşini casate in anul 2010 aveau o vechime intre 15 şi 20 de ani.
Programul Rabla 2010 a fost un succes şi pentru judeţul Sălaj. Peste 2400 de maşini au fost casate anul trecut prin intermediul colectorilor autorizaţi: Remat, Balti Dob, Mivas Trans Corporation din municipiul Zalău şi Vanbarex SRL din Sărmăşag. Valoarea voucherelor s-a ridicat la peste nouă milioane de lei.
Condiţiile principale pentru ca o maşină să fie preluată de Remat este ca aceasta să aibă o vechime de peste zece ani, să fie inmatriculată in ţară pană la data de 1 ianuarie 2007 şi să fie in stare de funcţionare.