In jur de 350 de protestatari au ingropat ieri Codul Muncii. Sindicalişti din invăţămant, sănătate, administraţie publică, dar şi din mediul privat au protestat impotriva noului Cod al Muncii care, potrivit acestora, transformă angajaţii in sclavi.
Inmormantare portocalie şi ameninţări făcute cu calm
Protestul a inceput la ora 12 in zona Scala, unde s-au adunat inţial 250 de persoane, iar in drum spre platoul de marmură din faţa Prefecturii s-au mai alăturat aproximativ 100 de persoane. Marşul a fost condus de către fanfara „Promenda”, in acorduri pesimiste care au atras atenţia trecătorilor. In urma fanfarei, sindicaliştii au condus pe ultimul drum „Codul Muncii”, născut in 2003 şi considerat decedat in 2011. Şi-au dorit prin acest protest o sensibilizare a salariaţilor din Judeţul Sălaj şi nu o sensibilizare a autorităţilor. Codul Muncii a fost ingropat cum se cuvine. Aproximativ 15 coroane cu trandafiri şi cale portocalii au invelit sicriul, pe care, cu negru era inscripţionat anul naşterii Codul Muncii, 2003 şi anul morţii, 2011, in care premierul Boc şi-a asumat răspunderea pentru Noul Cod al Muncii. Sicriul a fost decorat cu lumanări portocalii care au ars minute bune in faţa Instituţiei Prefecturii Sălaj. „Acum am fost calmi, dar să-i ferească Dum-nezeu cand nu vom mai şti să fim aşa”, a spus liderul sindicat Pompiliu Ceaca in discursul său funebru. Convoiul funerar a fost acompaniat in permanenţă de fanfara „Promenada” şi de fluierele şi trambiţele protestatarilor.
Primiţi de prefect
In jurul orelor 13, liderii de sindicat i-au făcut o vizită prefectului Alexandru Vegh pentru a-i inmana pomana pentru domnul premier Boc, dar şi pentru a avea cateva discuţii pe marginea noului Cod al Muncii. Sindicaliştii şi-au exprimat nemulţumirile privind contractele de muncă pe o perioadă determinată şi zilele de concediu care, după noul Cod sunt minim zece pentru un an de muncă. „Noul cod inseamnă pierderea unor drepturi. Creşterea perioadei de probă diminuează perspectiva angajatului. Acesta nu poate să işi facă un plan, nu are o siguranţă pentru dezvoltarea familală, pentru că nu se poate baza pe anumite drepturi. El ştie că va fi angajat pe şase luni, după care nu ştie ce va face”, a spus Chelement Hodiş, liderul ISanitasI Sălaj. Alte nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt legate de zilele libere acordate, contractul colectiv de muncă, orele suplimentare şi faptul că angajatorul poate modifica unilateral salariul dacă normele de muncă nu sunt indeplinite. Guvernul Boc şi-a asumat marţi răspunderea pe noul Cod al Muncii. Opoziţia a depus moţiune de cenzură, insă pentru ca moţiunea să treacă şi Guvernul să fie demis, in data de 16 martie, aceştia au nevoie de 236 de voturi.