După întâlnirea avută marți, 8 februarie, cu premierul Nicoale Ciucă, sindicaliștii din Educație solicită o întâlnire comună cu toate partidele de la guvernare. În opinia lor, singura soluție pentru rezolvarea problemelor din Educație o reprezintă un acord politic la nivelul coaliției de la putere.

Marți, după 4 ore de discuții cu prim-ministrul, ministrul Educației, ministrul Muncii și ministrul Finanțelor, concluzia a fost că este nevoie de o decizie politică asumată de toate partidele aflate acum la guvernare privind reforma educației și salarizarea angajaților din învățământ.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ, ale căror drepturi și interese le reprezintă, solicită, așadar, liderilor PSD, PNL și UMDR o întâlnire comună pentru discutarea problemelor actuale cu care se confruntă învățământul românesc.

Sindicaliștii cer inițierea, în vederea adoptării, a unei Ordonanțe de Urgență reparatorii, astfel încât întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata drepturilor salariale cuvenite, conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 1 septembrie 2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări salariale (începând cu 1 ianuarie 2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.

În momentul de față, spun sindicaliștii, pe rolul instanțelor de judecată sunt mii de procese deschise de organizațiile sindicale, multe dintre acestea fiind deja câștigate în primă instanță.

O altă revendicare e legată de achitarea tranșelor din hotărârile judecătorești, în urma proceselor câștigate de sindicate în numele membrilor.

Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice este, de asemeneea, o cerință a sindicaliștilor din Educație, în condițiile în care, la ora actuală, foarte multe unități de învățământ se confruntă cu deficit de personal.

Inițierea unei Ordonanțe de Urgență pentru plata orelor suplimentare a fost un alt punct pe lista revendicărilor.

Sindicaliștii mai cer ca salarizarea personalului din învățământ să se facă printr-o singură anexă care să cuprindă personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic, dar și poziționarea salariaților din sistemul de învățământ pe treapte superioare în grila de salarizare.

“Deși am observat o deschidere din partea prim-ministrului și a miniștrilor prezenți la discuțiile privind problemele din educație, ne este foarte clar că deciziile majore așteptate de angajații din învățământ nu pot fi luate decât în urma unui consens politic. Indiferent de prevederile care vor fi incluse în noua lege a salarizării, Guvernul trebuie să găsească soluțiile pentru aplicarea, în perioada următoare, a Anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 (legea salarizării în vigoare) și pentru rezolvarea problemelor privind salarizarea personalului nedidactic. Având în vedere cele prezentate mai sus, considerăm că întâlnirea solicitată la nivelul coaliției de guvernare este singura soluție pentru detensionarea situației din sistemul educațional”, au precizat, într-un comunicat, reprezentanții principalelor federații sindicale din învățământ.