Dragi cititori, voința neînfrântă și idealul neclătinat sunt sâmburii trăirii eroice. Sfinții au iubit idealul până la disprețul morții, pentru că în moarte ei vedeau întâlnirea deplină cu Dumnezeu.

În salva de banalități cotidiene, aparent reconfortante, calendarele bizantine ne propun și astăzi două personaje a căror coloană vertebrală a fost idealul creștin: Sfinții Alexandru și Antonina.

Acești sfinți erau originari din satul Cordam. În timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian, Antonina a fost prinsă și dusă la judecată în fața prefectului Festus, care a supus-o mai multor suplicii și, văzând că nu o poate îndupleca de la convingerile creștine, drept pedeapsă și într-un mod zeflemitor, a trimis-o într-un bordel.

În urma unei descoperiri divine, Alexandru, care era militar în armata împăratului Dioclețian, a găsit-o pe Antonina și i-a dat hainele sale, astfel, îmbrăcată în haine militare, tânăra a reușit să fugă din acel loc rău famat. Pentru această faptă, Alexandru a fost pedepsit și supus la torturi îngrozitoare.

Auzind Antonina de suferințele la care era supus Alexandru, a venit la prefectul Festus și l-a înfruntat cu un curaj excepțional. În cele din urmă, celor doi sfinți li s-au tăiat degetele mâinilor și ale picioarelor și au fost aruncați într-o groapă cu foc, primind astfel faima martiriului, într-o zi de 3 mai a anului 313.

Dragilor, ce preț mare au avut și continuă să aibă menținerea principiilor creștine? Dar câștigul este infinit mai mare decât prețul, pentru că triumful este istoric și etern. Alexandru și Antonina au fost atât de ancorați în dimensiunea realităților cerești, încât nu se puteau îndoi de nimic. Privirea le era mereu ațintită înspre lumea ideală pe care o simțeau în mod concret.

Să învățăm de la acești sfinți cum să trăim și cum să fim impermeabili la tot ce nu este ideal măreț și nobil.

Post Views: 22