Sfinții 33 de mucenici din Melitina

Sfinții 33 de mucenici din Melitina au fost martiri creștini în vremuri de mari ostilități față de adevăr. Ei sunt serbați de creștinii ortodocși și greco-catolici în fiecare an, la data de 7 noiembrie.
Cei 33 de bărbați au trăit pe vremea împăratului anticreștin Dioclețian (284-305). Ieron, unul dintre aceștia, s-a nĂscut în Tyana Capadociei într-o familie creștină. Bărbat puternic la trup și viteaz, dar bun și blând, a refuzat să intre în serviciul militar și i-a alungat pe cei trimiși să îl recruteze, deoarece nu voia să-și părăsească mama, care era oarbă, și pentru că nu dorea să aducă jertfe idolilor, precum li se impunea militarilor, acesta a fost arestat împreună cu alți creștini curajoși.
Toți au mărturisit până la moarte credința în Christos, în afară de unul, Victor, rudă a lui Ieron, care și-a tăgăduit crezul, dar a sfârșit tot prin a fi omorât după ce a ieșit din închisoare.
Numele celor care împreună cu Ieron au primit moarte martirică în anul 298 au fost: Isihie, Nicandru, Athanasie, Mamas, Varahia, Callinic, Theoghen, Nikon, Longhin, Theodor, Valerius, Xanthius, Theodul, Callimah, Eugen, Theodoh, Ostrichius, Epifanie, Maximian, Duchitius, Claudian, Theofil, Gigantius, Dorotei, Theodot, Castrichius, Anicletus, Themilius, Eutihie, Ilarion, Diodotus si Amonitus.
Sângele acestor martiri a fost germenul generațiilor următoare de creștini, iar suferința lor a fost garantul dăinuirii adevărului și al dreptății. Aceste momente remarcabile din istoria lumii sunt de o mare însemnătate pentru că pun accentul pe transcendență, pe nevăzut, pe taine, și cât ar trebui să ne mai miște astfel de acte de sacrificiu, într-o lume în care adevărul este pus sub obroc, într-o lume în care se încearcă schimbarea firescului vieții, iar majoritatea dintre noi rămânem tăcuți și letargici.
”Eroismul creștin va deveni într-o zi unica soluție a problemelor vieții”, scria, cu convingere, filosoful francez Jacques Maritain. Să ne umplem privirea cât mai des cu contemplarea acestor eroi martiri.