Plafonarea plăților cash în cazul persoanelor fizice și juridice ar putea fi eliminată, în baza unui proiect de lege depus de liberali. De asemenea, ar putea dispărea și măsura care limitează soldul din casieria firmelor, precum și restricțiile referitoare la posibilitatea creditării firmei în numerar de către asociați sau administratori.
După ce președintele PNL Nicolae Ciucă a declarat ca măsura limitării cash-ului trebuie revizuită cât mai curând, deputatul PNL Adrian Cozma a depus, luni, la Parlament, un proiect de lege care prevede eliminarea plafonării plăţilor în numerar, stabilită în urmă cu câteva zile de Executiv.
Prin acest proiect de lege se propune menținerea plafoanelor zilnice actuale de 5.000 lei la persoane juridice, respectiv 10.000 de lei la persoanele fizice pentru plățile în numerar. În cazul plăților între persoane fizice, plafonul ar fi 50.000 lei. Documentul prevede, de asemenea, posibilitatea creditării firmei în numerar de către asociați/administratori în limita a 10.000 lei pe zi, precum și abrogarea măsurii privind soldul casieriei de cel mult 50 de mii de lei la finalul zilei.
Redăm, integral, proiectul de hotărâre și nota de fundamentare a acestuia, în forma în care a fost depus la Parlament:
<<LEGE pentru modificarea Legii nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
Parlamentul României adoptă prezenta lege:
Articol unic – Legea nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 242 din 09 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatele (1), (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:
”(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:
a) încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;
b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană;
c) plăţi către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;
d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;
e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.
(2) Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.
(3) Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.”
2. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins:
”Art. 4 – (1) Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art.1 alin.(1), de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.
(2) Sunt interzise încasările fragmentate de la o persoană, pentru operaţiunile de încasări în numerar prevăzute la alin.(1), cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10.000 lei.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează cu plata în rate, în condiţiile în care între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare – cumpărare cu plata în rate, conform legii.
(4) Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art.1 alin. (1), către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.”
3. Articolul 42 se abrogă.
4. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:
”Art. 9 – (1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.
(2) În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei, sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.”
5. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
”Art. 10 – Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.”
6. La articolul 12, alin.(1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(1) Nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi (3), art. 4 alin. (1), (2) şi (4), art. 9 şi 10 constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează, prin derogare de la prevederile art.8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 25% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 500 lei.”
EXPUNERE DE MOTIVE
Prin Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilitătii financiare a României pe termen lung plafoanele privind utilizarea numerarului prevăzute de Legea nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată au fost reduse semnificativ la valori de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi, ceea ce va genera puternice perturbări în activitățile economice ale micilor operatori economici.
Pentru întreprinderile private care își desfășoară activitatea preponderent în mediul rural, noile plafoane vor genera blocaje sistematice, deoarece:
- în mediul rural nu există sucursale ale băncilor comerciale unde operatorii economici să poată depune numerarul acumulat zilnic;
- nici în mediul urban mic nu mai există casierii ale băncilor comerciale la care se poate depune numerarul și doar o parte a băncilor comerciale dispun de automate pentru depunerea numerarului;
- noile prevederi obligă operatorii economici să se deplaseze, în unele cazuri, sute de km până la cea mai apropiată casierie bancară/automat bancar.
Trebuie precizat faptul că și anterior promulgării Legii nr.296/2023, plafoanele privind utilizarea numerarului pentru efectuarea de plăți pe teritoriul României erau cele mai mici din spațiul Uniunii Europene, de 1.000 euro și, respectiv 2.000 euro (plafon zilnic). Ca exemplu, în prezent, există state care nu au stabilit un plafon pentru plățile în numerar și state care au adoptat asemenea plafoane: Bulgaria (10.000 leva, peste 5.000 euro), Polonia (15.000 zloți, aprox. 3.300 euro), Slovacia (15.000 euro).
Mai mult decât atât, noile prevederi au generat deja o reacție a băncilor comerciale care și-au anunțat clienții cu privire la intenția de majorare a comisioanelor bancare privind operațiunile cu numerar (încasări și plăți) efectuate la ghișeele sucursalelor bancare. Aceste majorări de costuri se vor transfera către costul final, adică tot către consumator, ceea ce nu poate fi acceptat.
De asemenea, justificarea legiuitorului pentru a fundamenta decizia de a diminua plafoanele – pentru a lupta împotriva fraudei fiscale – reprezintă un argument fals. Se prezumă, astfel, că orice cetățean român încalcă în mod vădit legea, prin utilizarea numerarului la efectuarea unor plăți. Din păcate, legiuitorul nu și-a concetrat eforturile pe identificarea unor măsuri mai eficace de control la nivelul organelor fiscale, aceasta fiind cea mai bună măsură pentru combaterea eventualelor încălcări ale legislației fiscale în vigoare.
Așadar, prin prezentul proiect de act normativ, propunem revenirea la plafoanele de utilizare a numerarului pentru plăți/încasări, la 5.000 de lei, respectiv 10.000 de lei. În același timp, suntem de acord să menținem din prevederile Legii nr. 296 din 26 octombrie 2023 un nivel sancționator mai puternic pentru persoanele care nu se conformează prevederilor legale și depășesc plafoanele stabilite.
Având în vedere argumentele prezentate mai sus, înaintăm Parlamentului României, spre dezbatere şi adoptare, prezenta propunere legislativă, în procedură de urgență. Procedura de urgență este necesară pentru a diminua din impactul negativ pe care îl vor produce plafoanele diminuate pentru efectuarea plăților/încasărilor în numerar.>>