Sfântul zilei 25 aprilie

Dragi cititori, astăzi, atât în ritul bizantin cât și în ritul catolic este venerat Sfântul Evanghelist Marcu.

Marcu, evreu de origine, s-a născut în afara Palestinei, într-o familie înstărită. Sfântul Petru, care îl numește ”fiul meu”, l-a luat cu sine în călătoriile sale misionare prin Orient și la Roma. Din această îndelungă apropiere, Marcu a reținut și a scris ceea ce Petru vorbea despre Isus Cristos: în felul acesta ne-a rămas evanghelia care-i poartă numele. Antichitatea creștină, începând cu Papias, îl numește pe Marcu- ”tălmaciu lui Petru”: ”Marcu, un interpret al lui Petru, a consemnat în scris tot ceea ce își amintea. Astfel a scris tot ceea ce Domnul a scris și a făcut, fără să urmeze însă ordinea faptelor. Adică Marcu nu l-a auzit direct pe Cristos, nici nu a stat în preajma Lui, ci mai târziu l-a ascultat pe Petru, care își expunea învățătura după cum cereau împrejurările…”

Afară de familiaritatea cu Sfântul Petru, evanghelistul Marcu a beneficiat și de o îndelungă comunitate de viață cu apostolul Pavel, pe care l-a întâlnit prima dată în anul 44, când Paul și Barnaba aduseseră la Ierusalim ajutoarele generoase oferite de comunitățile din Antiohia. La întoarcere, Barnaba l-a luat cu sine pe tânărul său nepot Marcu. După ce au vestit Evanghelia în insula Cipru, Pavel a proiectat o grea și riscantă călătorie în inima Asiei Mici, printre populațiile războinice ale munților Taurus; la acest moment, ne spun Faptele Apostolilor: ”Marcu s-a despărțit de Paul și Barnaba, și s-au reîntors la Ierusalim.” Mai târziu, Marcu se va întoarce lângă Sfântul Pavel, când acesta va fi în închisoare la Roma. ”Adu-l cu tine pe Marcu, voi avea multă nevoie de ajutorul lui.”, scrie Pavel din închisoarea romană, ucenicului său Timotei, în anul 66.

„Istorisirea faptelor lui Marcu”, o scriere de la jumătatea secolului al VI-lea, ne spune că Sfântul Marcu în ziua de 24 aprilie, a fost legat de gât cu o funie și târât de către păgâni pe străzile Alexandriei, în râsul și batjocura gloatei aprinse de ură.

Aruncat în închisoare peste noapte, în ziua următoare a fost supus acelorași chinuri, dar nu a mai rezistat mult și a murit. Trupul i-a fost aruncat pe un rug aprins, dar creștinii au reușit să-l sustragă și să-i facă înmormântarea cuvenită sfinților martiri. Se spune ca în anul 828, doi negustori venețieni au reușit să obțină trupul Sfântului Marcu și l-au dus la Veneția; aici, între anii 976-1071 s-a înălțat splendida bazilică venețiană închinată Sfântului Marcu, autorul celei de a doua evanghelie a creștinătății.

Sfântul Marcu are un loc de frunte în familia sfinților îndrăgostiți de Cristos, care și-au dăruit în întregime viața, pentru a aduce pe pământ un strop de pace și iubire.

( Viețile sfinților, Volumul I, Arhiepiscopia romano-catolică București)