Clendarul greco-catolic și romano-catolic îl comemorează astăzi pe Fericitul Vladimir Ghika.

Vladimir s-a născut la data de 25 decembrie 1873 în Constantinopol, Imperiul Otoman. El a fost un prinț, diplomat, scriitor, om de caritate, preot român biritual (latin și bizantin), nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei. Tatăl lui Vladimir a fost Ioan Grigore Ghika, diplomat, ministru al aparării și ministru de externe al României. Pe mama lui Vladimir a chemat-o Alexandrina Moret de Blaremberg, ea fiind descendentă din Henric al IV-lea, regele Franței.

A fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman. În anul 1895 a urmat la Paris Facultatea de Științe Politice și în paralel a frecventat cursuri de medicină, botanică, artă, litere, filozofie, istorie și drept.

Se întoarce în România datorită anghinei pectorale, unde își va continua studiile până în 1898, când merge la Roma, unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor, Angelicum. În această perioadă (1902), după un misterios discernământ, face profesiunea de credință catolică, spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

În următoarea perioadă devine unul dintre pionierii apostolatului laical și își desfășoară extraordinara activitate în lumea întreagă: București, Roma,Paris, Congo, Tokyo, SidneyBuenos Aires.

Întors în țară, se dedică operelor de caritate și deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sfântul Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România.

Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea.

În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război, trecând de la ambiențele diplomatice la cele populare cu o naturalețe surprinzătoare.

În 7 octombrie 1923 a fost sfințit preot la Paris și a rămas să-și desfășoare misiunea sacerdotală în Franța până în anul 1939. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Prințul Ghika a devenit astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.

La 3 august 1939 se întoarce în România, unde îl surprinde cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată ajuta și încuraja, rămânând pentru același motiv în București când vor începe bombardamentele aliate.

După venirea la putere a comuniștilor refuză, de asemenea, să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge și torturat. În urma procesului desfăşurat în 1953, când se apără singur, este condamnat la trei ani de închisoare.

În închisoare și-a consacrat tot timpul problemelor celorlalți deținuți. Într-o seară le-a spus: ”Închisoarea aceasta era sfântă și noi nu bănuiam!”

În ianuarie 1954 este dus la infirmerie într-o stare de extremă epuizare. Fiul amiralului Fundățeanu, deținut și el, i-a purtat de grijă. În ziua de 13 mai 1954, Vladimir Ghika i-a spus: ”Azi vă ostenesc pentru ultima dată, de acum înainte nu voi mai avea nevoie de nimic. Peste patru zile voi muri.” N-a mai mâncat, s-a rugat mult și a mai vorbit puțin pentru a le mulțumi celor din jur. Conform biografei sale, Elisabeth de Miribel afirmă că Vladimir a murit în tăcere în ziua de 17 mai, în timp ce Mgr. Bârlea dă ca dată a morții sale 16 mai.

La data de 27 martie 2013Papa Francisc a semnat decretul prin care Biserica recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan, ucis din ură față de credință”, iar la data de 31 august 2013, Vladimir Ghika a fost beatificat, în urma Sfintei Liturghii celebrate la București.