Calendarele bizantine ne invită astăzi să ne familiarizăm cu profilul moral al Sfântului Simeon, Episcopul Persiei.

El a suferit pentru credința în Iisus Christos împreună cu peste o mie de creștini, în anul 341. Tot atunci au primit moarte martirică și sfinții Audel și Anania, precum și Ustazan, eunucul împăratului persecutor.

Simeon i-a întărit pe creștinii persecutați ca nu cumva aceștia, de frica morții, să renunțe la convingerile creștine și să se închine la soare, așa precum li se ordona de către împăratul păgân. La sfârșit, după ce și-a văzut turma încheindu-și cu onoare viața pe acest pământ, i s-a tăiat și lui capul. Istoricii Sozomon și Nichifor consemnează în cărțile lor aceste evenimente covârșitoare ce s-au succedat, deloc întâmplător, în Vinerea Mare și la sărbătoarea Paștilor.

Dragi cititori, într-o lume în care ignoranța este practic instituționalizată, cum putem aduce omul acolo unde să poată vedea cu claritate adevărul și sensul, decât prin aceste mărturii concrete de trăire. Alienați de adevărata realitate morală, suntem incapabili să ne administrăm singuri leacul deoarece considerăm că acesta ar însemna mai multă boală. Așadar, preferăm să combatem diluarea cu mai multă diluare și disperarea cu mai multă disperare.

Pleiada de sfinți care s-au perindat cu atâta strălucire de-a lungul generațiilor rămâne în permanență o oglindă vrednică a realităților cerești, a sensului și a valorilor autentice, deși, pentru moda societății secularizate în care trăim, ei nu sunt decât niște străini, niște relicve nefolositoare ale unui trecut tot mai încețoșat.

Sfântul Simeon din Persia și lecția vieții sale să ne inspire să nu mai deviem de la adevăratele idealuri și să privim cu claritate și uimire dovezile existențiale.