Monahismul occidental a început în secolul al IV-lea, fiind menit să producă efecte de perfecțiune spirituală și progres civil. În perioada aceea a existat o neprevăzută înflorire de mănăstiri, iar, într-una dintre acestea, la Ainay, lângă Lyon, îl întâlnim și pe călugărul Roman, pe care calendarul latin ni-l prezintă astăzi ca model de trăire.
Nemulțumit de regula rigidă care era în vigoare în mănăstirea sa, Roman s-a retras în sihăstrie, în munții Jura, unde a petrecut timp îndelungat în asceză. Aici, împreună cu fratele său Lupicin, au ridicat o primă mare mănăstire la Condat, una la Leuconne și o a treia numită La Beaume.
Spirit tolerant, înclinat spre înțelegere și mărinimie, posesor al unei voințe puternice care i-a definit caracterul ascetic, Roman a adunat în jurul său o mulțime de ucenici care-i urmau sfaturile și stilul auster. În jurul călugărului s-au petrecut mai multe întâmplări miraculoase, printre care și vindecarea a doi leproși. Sfântul Roman a murit în anul 463, în leagănul sobrietății din Condat.
Dragi cititori, în contextul în care actualitatea postmodernă e dominată de un materialism și un consumism ajunse la apogeu, propunerea de a experimenta renunțări și a învăța să trăiești mai simplu ar putea fi o intenție anacronică, dar, cu cât se înmulțesc mai mult durerile consecințelor nefaste pe care le moștenim, cu atât mai mult se dezvoltă sentimentul necesității biruirii lor.
Oricât de pervertită și distrusă ar părea personalitatea noastră după căderea universală a omului, totuși nu am pierdut nucleul puterii noastre, care este voința.
”Începem să creștem numai atunci când începem să ne biruim”, spunea un înțelept. Voința, pe care sfântul Roman a stăpânit-o cu măiestrie, este sediul puterii personale. O voință slabă duce la autodistrugere, în timp ce o voință puternică duce la sănătate mintală și la vigoare psihică. Să ne lăsăm inspirați de felul în care acest sfânt și-a trăit viața, să ne educăm copiii în acest spirit al simplității și să cerem de la Dumnezeu darul unei voințe puternice.