Ecouri de la deschiderea solemnă a Anului ”Cardinal Iuliu Hossu”

Nu inventând alte principii politice sau economice vom reuși să ne găsim sensul, fericirea și siguranța, ci privind în trecut și ridicându-ne privirea înspre aceia care au știut să-și trăiască umanitatea la cele mai mari înălțimi. Istoria unui popor este ca un altar de unde se proiectează lumini, iar noi suntem datori să culegem aceste lumini, să le prețuim, să ni le însușim și să le răspândim.
Dragi cititori, cu acest scop nobil a avut loc duminică, 6 aprilie, la Sala Transilvania, deschiderea solemnă a Anului ”Cardinal Iuliu Hossu”, eveniment organizat de Protopopiatul Greco-Catolic Zalău, în colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
Reamintesc că anul 2025 a fost decretat, prin lege, ”Anul Cardinal Iuliu Hossu”, cu scopul celebrării vieții, operei, personalității, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri și a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj–Gherla, din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române și deținutului politic, Iuliu Hossu.




Evenimentul a debutat cu prezentarea unui scurt rezumat al vieții și activității pastorale, atât de dinamice și prodigioase, ale cardinalului Iuliu Hossu și cu o invitație de suflet pe care Pr. Protopop Valer Părău a făcut-o în vederea inițierii itinerarului: ”Pe urmele episcopului Iuliu Hossu în Sălaj.” Caravana 2025 va fi o incursiune în timp prin care va fi comemorat marele înaintaș al neamului și al Bisericii românești și un parcurs care va rememora solemn drumurile străbătute de Episcopul Iuliu Hossu în Sălajul istoric.
”Noi, istoricii, avem această misiune de a da la o parte colbul de pe cronici bătrâne, de a readuce din uitare și de a scoate la lumină aceste valori”, a cuvântat dr. Marin Pop, istoric la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și cel care a fost moderatorul manifestării.
Dr. Marin Pop a vorbit despre personalitatea remarcabilă a cardinalului Iuliu Hossu, despre eroismul vieții sale în timpul prigoanei comuniste, despre maniera festivă și evlavioasă cu care credincioșii îl întâmpinau în timpul vizitațiunilor sale pastorale și despre parfumul ecumenic pe care îl răspândea mereu, oriunde mergea.
În cadrul evenimentului a fost lansat volumul ”Greco-catolici dincolo de Cortina de Fier, Vasile Bărbat în vâltoarea secolului XX”, semnat de doamna dr. Laura Stanciu, profesor la Universitatea ”1 decembrie 1918” din Alba Iulia. Tema folosită de autoare este una inedită, documentele sunt inedite, pentru că scot la lumină lupta eroică pentru ideal a preotului greco-catolic, Vasile Bărbat, fiu de țăran de lângă Blaj, un ”om solar”, care, încleștat în frământările secolului XX, este prins între cele două lumi: cea a exilului în Occident și realitățile sumbre din țara sa, în timpul regimului bolșevic.
La finalul evenimentului, Directorul Direcției Județene pentru Cultură, doamna Doina Cociș, a mulțumit organizatorilor pentru momentele create, a încurajat următoarele inițiative și a reliefat importanța de a ne înconjura astăzi, mai mult ca oricând, de exemple morale care să ne inspire și care să ne ghideze.
Dragilor, modelele trecutului trebuie căutate, găsite, alese și propagate în funcție de personalitatea fiecăruia dintre noi. Căutând modelele, vom vedea că ele încep să ne iasă în întâmpinare…Vom vedea că ele nu sunt o amintire vagă, ruptă din arhive sau calendare, ci un anturaj concret, al fiecărei zi.
Trebuie, din nou, să înțelegem că toate marile personalități culturale și istorice, așa cum au fost Iuliu Hossu, Vasile Bărbat și mulți alții, s-au format în umbra Bisericii, așadar, ținta noastră pentru a deveni asemenea lor trebuie să fie mereu Christos, Mântuitorul nostru.
Așteptăm cu interes următoarele acțiuni dedicate personalității cardinalului Iuliu Hossu și sperăm ca acestea să aducă în inimile sălăjenilor o conștientizare cât mai profundă a adevăratelor valori.