Sfântul Ioan Colibașul și experimentul renunțării

Sfântul Ioan Colibașul, ”cel care a trăit într-o colibă”, sau ”Ioan cel sărac pentru Christos”, a fost un sfânt ascet care a trăit în secolul V. El este amintit atât în calendarul ortodox, cât și în cel greco-catolic în fiecare an la data de 15 ianuarie.

Acest om de o personalitate uluitoare a trăit în vremea împăratului bizantin Leon I Tracul (457-474) și provenea dintr-o familie nobilă din Constantinopol. Încă din copilărie tânărul a beneficiat de o educație bogată, studiind teologia creștină, filosofia și retorica.

Îmboldit de aspirații morale înalte, Ioan a fugit de acasă și a ajuns la o mănăstire din provincia Bitinia, unde a depus jurămintele monahale. A trăit în mănăstire timp de șase ani, petrecându-și viața într-o asceză riguroasă, dar, mistuit de dorul după familie, a cerut binecuvântarea egumenului pentru a se întoarce în Constantinopol. S-a stabilit acolo, neștiut de nimeni, construindu-și o colibă în apropierea casei părintești, pentru a-i vedea zilnic pe cei dragi. A trăit acolo în sărăcie, primind mâncare de la masa părinților săi care nu l-au recunoscut din cauza înfățișării sale transfigurate de posturile severe.

Simțind că i se apropie moartea, și-a chemat părinții și le-a dezvăluit identitatea. A murit înconjurat de familie și a fost îngropat în straiele sale de cerșetor chiar în locul unde era adăpostul lui. Părinții săi au construit deasupra mormântului o biserică, alături de care a fost amenajat un azil pentru săraci. Trupul sfântului a rămas, până în ziua de astăzi, izvor de miracole și vindecări.

Dragi cititori, am certitudinea că astfel de atleți ai spiritului,  precum a fost Ioan Colibașul, au fost aleși de Dumnezeu tocmai pentru a suplini mulțimea lipsurilor noastre. Sărăcia și renunțările radicale ale acestui supra-om sunt un semnal de alarmă și un punct de referință pentru noi, toți cei care am oferit primatul celor materiale în detrimentul celor spirituale.

Cum să găsim cărarea întoarcerii în noi? Cum să înțelegem valoarea renunțărilor și cum să exersăm desprinderea de cele care ne creează o dependență nocivă? Cum să ne eliberăm de atașamente, frici, gânduri limitative și să experimentăm pacea interioară, autenticitatea, o viață mai conștientă? Eliberarea de atașamente nu înseamnă a renunța la obiecte, ci la nevoia de control, la dependența față de rezultate sau la ideea că fericirea depinde de ceva exterior. Apatia și depresia sunt prețul plătit pentru dependențele noastre distructive. O singură dependență este permisă, și singura care creează! Cea de Dumnezeu. Fără adeziunea la El, toate strădaniile noastre se împotmolesc, nu au substanță.

Să nu umblăm după ceva în afara inimii și-n afara lui Dumnezeu. Numai vidul este pătruns cu rațiunea.

Viața Sfântului Ioan Colibașul să ne fie ghid și inspirație!