Neatenția unei șoferițe, cauza accidentului de la Creaca. 5 persoane rănite
Neatenția a fost cauza accidentului produs marți dimineața pe raza localității Creaca, au stabilit polițiștii, din primele cercetări. Cinci persoane au ajuns la spital după ce un microbuz și un autocamion s-au ciocnit.
Accidentul a fost anunțat în jurul orei 10.25. La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Jibou, precum și polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Hida.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că un bărbat de 38 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autocamion pe drumul județean 191C, din direcția Brebi către Jibou, a intrat în coliziune cu un microbuz condus de o femeie de 39 de ani, din județul Maramureș, care s-ar fi pus în mișcare de pe marginea părții carosabile, unde microbuzul se afla staționat, fără a se asigura corespunzător.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma evenimentului, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 42 și 63 de ani, din județele Maramureș și Sălaj, pasageri în microbuz, au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
