Calendarul bizantin celebrează astăzi memoria Sfântului Evanghelist Matei, unul dintre cei doisprezece apostoli aleși de Christos. Matei este autorul Evangheliei după Matei, iar simbolul său caracteristic este îngerul.

Numele inițial al lui Matei a fost Levi. El era fiul lui Alfeu și a fost de meserie vameș, adică perceptor de taxe în Capernaum. Odată, venind dinspre malul lacului, Iisus a trecut pe lângă punctul de vamă unde stătea Matei și i-a spus “Vino după Mine”. Matei s-a ridicat și l-a urmat pe Mântuitorul, devenind ucenicul său. El și-a schimbat numele ca să îi reflecte noua chemare, “Matei” tâlcuindu-se “Dar de la Domnul”.

În ziua în care l-a chemat Mântuitorul, el a dat o “masă mare” de rămas bun (Luca 5:29), la care el i-a invitat pe Iisus, pe ucenicii Săi și pe mulți din vechii săi asociați. 

După Învierea Domnului, Matei a mers și a propovăduit printre evrei. Ulterior, El a mers în Etiopia pentru a predica Evanghelia. Acolo, el a fost martirizat de Fulvian, guvernatorul regiunii, fiind aruncat în foc. După ce Matei și-a dat de bunăvoie sufletul în mâna Domnului, trupul său a fost pus într-un sicriu și aruncat în mare, dar a fost adus de apă în fața bisericii pe care o zidise. Fulvian, persecutorul lui Matei, s-a covertit imediat, a renunțat la poziția sa puternică și a devenit preot prin hirotonirea de către episcopul Plato. După ce Plato a murit, apostolul i-a apărut preotului (care își luase numele de Matei) și i-a cerut să urce pe scaunul episcopal.

Dragi cititori, să înțelegem și să învățăm cum se poartă Dumnezeu cu fiecare creatură umană: așa cum un Învățător se comportă cu ucenicul, ba mai mult, așa cum un Prieten se poartă cu prietenul său.

”Vino după Mine!”, cunt cuvintele atât de eliberatoare și neașteptate ale lui Iisus, încât păcătosul, ”părăsind toate”, l-a urmat până la sfârșitul vieții. Din nou observăm copleșitoarea putere pedagogică a lui Christos și fascinantul mod de a forma caractere.

Forța căinței, subestimată și puțin cunoscută lumii acesteia, a preschimbat totul, din eroare și faliment, în adevăr și viață.