Sfântul Evanghelist Luca: ”doctorul cel iubit”

Luca a fost discipol al lui Pavel din Tars, pe care l-a însoțit în călătoriile sale misionare în Asia Mică, în Grecia și la Roma.  El s-a născut în Antiohia Siriei, oraș zidit pe la anul 300 înainte de Christos de Seleucus Nicator în amintirea tatălui său, Antiohus. Bravul evanghelist a provenit dintr-o familie păgână, dar a căpătat o educație polivalentă.

Înainte de a se converti la creștinism, el a fost prozelit iudeu, lucru care reiese și din mulțimea cunoștințelor sale despre tradiția iudaică. El cunoștea limba greacă, ebraică, egipteană și latină. În tinerețe Luca a studiat filozofia, medicina și arta. Spunem aceasta pentru că a fost atât doctor, cât și pictor iscusit, având totodată și cunoștințe temeinice de filosofie.

După învierea Mântuitorului, Luca a fost părtaș la propovăduirea apostolului Pavel, care îl menționează în epistolele sale. Astfel, în finalul Epistolei către Coloseni, este scris: ”Vă îmbrățișează Luca, doctorul cel iubit.”

Prietenia strânsă și fidelă dintre Apostolul Neamurilor și Luca, timpul îndelungat cât au stat și au vestit împreună Evanghelia, minunile la care au luat parte împreună, l-au ajutat pe Luca să alcătuiască Evanghelia sa.

După martiriul apostolului Pavel, Luca a continuat propovăduirea de-a lungul Galiei, Italiei, Dalmației, Macedoniei și altor regiuni, cum ar fi Ahaia. Nu se ştie nimic sigur în privinţa morţii evanghelistului. Mulţi cred că el, în tinereţe, a fost un slujitor itinerant al cuvântului şi că, la o vârstă înaintată, s-a oprit într-o comunitate din Ahaia, unde, bogat în sfinţenie, experienţă şi în materialele adunate în anii precedenţi, ar fi scris opera sa.

În iconografie și în pictura religioasă, Luca apare însoțit de un taur înaripat, unul dintre cei patru hayyot, care erau ființe cerești descrise în viziunea profetului Ezechiel și pe care Părinții Bisericii le-au asociat cu cei patru evangheliști.

”Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea unui om care, zidindu-și casa, a săpat, a adâncit și i-a pus temelia pe piatră, și venind apele mari și puhoiul izbind în casa aceea, n-a putut s-o clintească, fiindcă era bine clădită pe piatră. Iar cel ce aude, dar nu face, este asemenea omului care și-a zidit casa pe pământ fără temelie, și izbind în ea puhoiul de ape, îndată a căzut și prăbușirea acelei case a fost mare.” (Luca 6, 47-49)

Dragi cititori, aceste cuvinte din Evanghelia după Luca ne invită la o introspecție. Pe ce temelii ne construim existența de zi cu zi? Câți dintre noi suntem pământ fără temelie? Globalizarea progresivă poartă o bătălie continuă și perfidă împotriva fundației credinței, moralei și a civilizației construite în timp cu atâta sacrificiu și greu, iar filantropia ruptă de temeiul transcendent acaparează tot mai mult modelul modern. Viața evanghelistului Luca este o sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi. Purtând cu smerenie candela Evangheliei, apostolul Luca a deschis și continuă să deschidă căi luminoase prin toate vămile morților sufletești. Când haloul credinței desfoliază obscuritățile, nu ne rămâne decât să punem temelia cea bună, cu certitudinea că ea va dăinui în etern.