Calendarul latin o comemorează astăzi pe Sfânta Maria Goretti.

Maria Goretti s-a născut în localitatea Corinaldo, o mică localitate în provincia Ancona din centrul Italiei, la data de 16 octombrie 1890. Luigi Goretti, tatăl Mariei, mânat de speranţa că-şi va putea îmbunătăţi condiţiile precare de viaţă, emigrează împreună cu întreaga familie în Câmpia Romană. Aici se aşează la Ferriere de Conca, pe moşia unui principe, care le pune la dispoziţie o casă cu parter (pentru vite) şi etaj (pentru oameni), în comun cu o altă familie, formată din văduvul Serenelli şi copilul său Alexandru. Câmpia era într-adevăr mănoasă, dar din mlaştinile alăturate adesea îşi făcea apariţia malaria ucigătoare. După un an de zile va cădea victimă chiar Luigi Goretti, „il mio caro babbo”, cum îl numea Maria, acum în vârstă de 10 ani.

Assunta, soţia lui Luigi, rămasă văduvă, va trebui să înlocuiască şi pe soţul ei la muncile câmpului, pentru a câştiga cele necesare traiului. Grija de gospodăria casnică şi de cei patru copii mai mici rămâne în seama Mariei, care se dovedeşte o bună gospodină şi o educatoare înţeleaptă pentru frăţiorii ei, deşi nu ştia decât foarte puţină carte; de acum va renunţa şi la orele de şcoală la care se ducea din când în când.

 În fiecare duminică făcea un drum de 11 km până la orăşelul apropiat Nettuno, unde lua parte la Sf. Liturghie şi la orele de învăţătură creştinească. Conştiinţa prezenţei Mântuitorului Isus în sufletul ei îi întăreşte hotărârea de a nu-L supăra nici chiar cu cea mai mică greşeală. Assunta era felicitată pentru comoara pe care i-a dat-o Dumnezeu în persoana Mariei; toate vecinele o iubeau pe această copilă modestă, harnică şi respectuoasă faţă de toţi.

În dimineaţa zilei de 5 iulie 1902, Assunta împreună cu vecinii ei au plecat la câmp, având de treierat fasolea. Nu peste mult timp, Maria a observat, spre uimirea ei, că Alexandru, copilul tatălui vaduv, ajuns în grupul unor tineri fără frică de Dumnezeu si dedat băuturii, s-a întors singur acasă si vroia sa intre în camera ei, cerându-i sa repare o haină. Maria a refuzat, dar, deodată, cu mainile sale puternice, Alexandru a tras-o în cameră și i-a spus gândul obscen ce-l stăpânea. „Nu! Nu! Dumnezeu nu permite! E păcat!” strigă Maria din toate puterile. Nereuşind să-şi ducă planul la îndeplinire, Alexandru a scos pumnalul pe care-l purta totdeauna la el şi, cuprins de furie, a început să lovească în neştire. Cei de la arie, auzind ţipetele neobişnuite, cuprinşi de o presimţire tulburătoare, au alergat spre casă şi au urcat pe cerdacul unde se afla fetiţa. Când au intrat în camera, au găsit-o pe Maria într-un lac de sânge, dar încă în viaţă; la întrebarea lor, tânăra a răspuns în şoaptă: „Alexandru!” Fetița a fost transportată de urgență la spitalul din Nettuno. Alexandru a fost dat pe mâna carabinierilor, care au trebuit să intervină energic pentru ca mulţimea adunată să nu-l ucidă cu furcile şi coasele.

Ca un fulger vestea despre cele întâmplate s-a răspândit în tot ţinutul. Din inimile tuturor au pornit gânduri şi cuvinte de compătimire şi admiraţie pentru curajul şi demnitatea dovedite de tânăra copilă a Assuntei Goretti. Cu toate îngrijirile medicale acordate, în ziua de 6 iulie 1902, sufletul eroic al Mariei, a părăsit trupul răpus de loviturile crunte ale orbirii sufleteşti, dar neatins de josnicia păcatului. Ultimele cuvinte înainte de a muri au fost: „Din dragoste pentru Isus îl iert (pe Alexandru) şi vreau sa ajungă în cer şi el”.

Alexandru Serenelli a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. În anul 1910, după cum mărturiseşte el, i s-a arătat Maria Goretti în mijlocul unui câmp cu crini şi l-a chemat să vină după ea. Faptul concret este că începând cu această dată, viaţa lui s-a schimbat total, astfel încât după împlinirea a 27 de ani de executare a pedepsei, a fost eliberat pentru buna purtare dovedită.

Dragilor, viața acestei sfinte, imprevizibilă în sfârșitul ei violent, dar atât de simplă și modestă, atât de transparentă și luminoasă, atât de vie și altruistă, ne dă lecții de înalte culmi morale, lecții pe care toate științele și tehnologiile lumii nu ni le pot da. Virtuțile ei ar trebui așezate pe soclul conștiinței, pentru a servi drept model și reper tinerilor de astăzi.

Aproape zilnic, în diferite părţi ale lumii, se petrec acte de violenţă faţă de tinereţea lipsită de apărare şi de cele mai multe ori, amintirea lor se păstrează numai în istoria criminalităţii. Cazul Mariei Goretti însă reprezintă afirmarea supremă a unui principiu de morală creştină, apărat de Biserică chiar în perioadele de cea mai mare decădere: supremaţia sufletului şi a valorilor sufleteşti asupra trupului. Această copilă ne este propusă ca exemplu nu numai pentru faptul de a-şi fi apărat până la moarte virtutea castității, dar şi pentru întreaga ei viaţă, întemeiată nu doar pe sentimentul onoarei şi al demnităţii umane, ci pe recunoaşterea conştientă şi supunerea faţă de Legea lui Dumnezeu şi pe ajutorul harului divin.

Maria Goretti a fost canonizată de către Papa Pius al XII-lea în piața bazilicii Sfântului Petru din Roma, la data de 24 iunie 1950, în prezența mamei sale Assunta, a fraților mai mici ai Mariei și a unui număr mare dintre consătenii familiei.

Sursa: “Vieţile sfinţilor”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti

Post Views: 134