Ioana Deac
Elisabeta din Constantinopol sau Elisabeta făcătoarea de minuni a fost o maică evlavioasă care a trăit la Constantinopol în secolul al V-lea.
Ea s-a născut în secolul al V-lea, într-o familie nobilă și înstărită. Tatăl ei deținea un rang înalt în Imperiul Bizantin, iar familia ei avea o proprietate în Abydenoi, un sat în apropiere de Herakleia, capitala provinciei Tracia.
După moartea părinților ei, Elisabeta și-a împărțit averea săracilor și a plecat la Constantinopol, unde a intrat în Mănăstirea Sfântul Gheorghe, a cărei stareță era mătușa ei. Acolo, ea s-a distins printr-o impresionantă viața ascetică. Când mătușa ei a murit, după doi ani, Elisabeta a devenit stareța mănăstirii.
Îi sunt atribuite multe minuni, printre care vindecarea orbilor și vindecări ale unor femei suferinde. Se cunoștea că avea premoniții și vedenii, cum ar fi aceea a focului catastrofal care a mistuit Constantinopolul în 465 și a Duhului Sfânt care a coborât miraculos în altar, în timpul Sfintei Liturghii. A murit într-o zi de 24 aprilie, în urma unei revelații care îi descoperise momentul trecerii în veșnicie.
După moartea sa, moaștele și chiar pământul din jurul mormântului au devenit cunoscute pentru vindecarea bolnavilor și suferinzilor.
Dragi cititori, filosoful francez Henri Bergson vedea în sfinții bisericii icoana sănătății sufletești. Sufletul sănătos și normal este sufletul eroic, sufletul celui sfânt, iar pe măsură ce ne apropiem de acest eroism, devenim normali, ne regăsim chipul moral autentic și devenim noi înșine. Sfânta Elisabeta, prin viața ei, a atins acest ideal moral, acest firesc al firii originare. Care a fost secretul ei? Idealul suprem, instalat în sufletul aprins. Fie ca pasiunea ei să anime viețile noastre!
Redacția
