Reprezentantul salajenilor din Colegiul Zalau-Jibou o acuza pe „blonda” de la Turism ca a acordat preferential un contract de peste 95 de mii de euro unei firme „de casa”, in conditiile in care administratorul acesteia are mandatul suspendat.
Legalitatea unui contract de aproape 100.000 de euro incheiat intre ministerul „blondei in absolut” si o firma aproape fantomatica, dar „tovarasa si prietena” cu fondurile de la bugetul de stat, este pus sub semnul intrebarii de social-democratul Gheorghe Pop.
Senatorul PSD Gheorghe Pop, reprezen-tantul salajenilor din Colegiul Zalau – Jibou, sugereaza ca ministerul condus de Elena Udrea a acordat preferential un contract de aproape 100.000 de euro pentru organizarea spectacolelor de 1 mai de la Neptun, unei firme de „casa” de pe langa Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT). Pentru desemnarea organizarii spectacolelor de la Neptun, s-a organizat o selectie de oferte, s-au prezentat doi competitori (al doilea fiind Five’s) si a castigat „firma cu pretul cel mai mic”, a explicat Biroul de Presa al MDRT.
Pop spune ca firma care a incasat 95.136 de euro din bugetul de stat pentru organizarea, la Neptun, a spectacolelor de 30 aprilie si 1 Mai e Paradigma Group S.R.L.
ENIGMA CU PARADIGMA
Paradigma Group a orchestrat, anul trecut, festivalurile de la Mamaia si Mangalia (Calatis) si s-a ocupat de partea tehnica a unor concerte de referinta in lumea muzical-artistica, in numar de sapte.
„Nu cunosc conditiile prin care aceasta societate comerciala a contractat organizarea celor doua festivaluri mentionate, insa cunosc faptul ca si la acea data mandatul administratorilor acestei societati era expirat. Cum este posibil a se incheia un contract de gen, intre MDRT si mai sus numita societate, in conditiile in care semnatarul legal al S.C. PARADIGMA GROUP S.R.L., administratorul avea si are mandatul expirat si la aceasta data? Oare este lovit de nulitate (vezi documentul remis de Pop n.n)? Din respect, nu o sa descriu consecintele juridice ale acestui aspect deloc de neglijat”, mentioneaza Pop intr-un document trimis inspre Elena Udrea.
Intrebari pentru ministrii
Pop pare sa-si in serios rolul de membru al opozitiei si si-a inceput saptamana cu doua intrebari adresate ministrului Sanatatii si celui al Transporturilor. Intrebarea pentru Cseke Attila vizeaza un program al Asociatiei Romane de Cancer pentru protezarea gratuita a sanilor, ministrul fiind chestionat asupra momentului in care se va concretiza aceasta initiativa, fiind vorba „de un drept recunoscut in UE, si nu de un moft pe bani publici”.
Sagetile pesedistului salajean sunt indreptate si inspre Radu Berceanu, seful de la Transporturi fiind luat „in suturi” de Pop, din cauza angajarilor preferentiale de la de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, institutia transformandu-se, conform celor spuse de senatorul social democrat intr-o „mare famiglie”, pe modelul clanurilor siciliene.