Senatorul Kovacs Irina Elisabeta (UDMR Sălaj) a votat pentru mărirea cuantumului amenzilor în cazul celor care abandonează deșeuri în afara spațiilor autorizate. Votul a fost dat săptămâna trecută în Comisia pentru Mediu din cadrul Senatului, pe marginea unui proiect de lege care vizează măsuri mai aspre pentru poluatori.

”Încă un pas pentru un mediu mai curat. În 6 mai 2021, în Comisia pentru mediu din cadrul Senatului am votat pentru proiectul legislativ care mărește cuantumul amenzilor în cazul abandonării sau a eliminării deșeurilor în afara spațiilor autorizate. Persoanele fizice se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, iar persoanele juridice cu amendează de la 30.000 lei la 50.000 lei. Complementar se aplică și sancțiunea contravențională de confiscare a mijloacelor de transport folosite pentru descărcarea/abandonarea deșeurilor în spații neautorizate. De asemenea, este interzis transportul deșeurilor de către alte persoane sau operatori, decât cei autorizaţi pentru gestionarea deșeurilor. Îmi exprim speranța că odată cu adoptarea acestei modificări legislative vom putea să ne bucurăm de ieșirile în natură fără să fim nevoiți să privim munți de deșeuri abandonate pe câmpuri, dealuri, cursuri de apă”, precizează senatorul sălăjean.