Marius Stanciu, fost director al Casei Județene de Pensii Sălaj propus de PSD Sălaj în urmă cu doi ani și jumătate să ocupe funcția de secretar de stat propus la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a demisionat luni, 2 septembrie.

Anunțul a fost făcut de demnitar pe pagina sa de Facebook, mesaj în care le mulțumește celor care au avut încredere în el și i-au acordat oportunitatea de a-și îmbogăți realizările profesionale prin provocările venite odată cu numirea sa în Minister.

Marius Stanciu se întoarce pe funcția sa executivă pe care a ocupat-o prin concurs, iar în locul său la Ministerul Muncii este propus Florian But, director adjunct al Casei de Pensii Sălaj.

”Orice început are și un sfârșit. Dragi prieteni, vă anunț că astăzi (luni, 2 septembrie – n. red) mi-am depus demisia din funcția de Secretar de Stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Au fost peste 2 ani și 6 luni cu realizări profesionale, obținute prin sacrificii și provocări. Mulțumesc, și pe această cale, familiei mele pentru înțelegere. Mulțumesc organizației PSD Sălaj și, în special, domnului Primar Ionel Ciunt pentru încrederea acordată (căruia, la începutul mandatului, i-am promis că voi încerca să nu îl fac de rușine și cred că am reușit să mă țin de promisiune).

Mulțumesc, de asemenea, pentru colaborare, domnilor Miniștri Marius Budăi și, în special, doamnei Ministru Simona Bucura-Oprescu (unul dintre puținii miniștri, dacă nu singurul, care s-a implicat activ în soluționarea problemelor colegilor aflați în deconcentratele din teritoriu). De asemenea, vreau să mulțumesc colegilor din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Casei Naționale de Pensii Publice pentru foarte buna colaborare!”, este mesajul secretarului de stat demisionar, Marius Stanciu.

Florian But a participat săptămâna trecută la conferința de presă organizată de PSD Sălaj pe tema aplicării legii pensiilor, alături de Marius Stanciu și de conducerea partidului.

Directorul executiv adjunct al CJP Sălaj, Florian Antoniu But, este recunoscut ca un profesionist în domeniul pensiilor și unul dintre cei mai longevivi directori ai instituției. Provizoriu, a ocupat și funcția de director executiv interimar și a avut o bună colaborare cu toți foștii directori executivi și adjuncți ai instituției.