Potrivit datelor de la recensamantul din 2011, mai bine de 30 de asezari din judetul Salaj, sate de marime medie sau mica, se confrunta cu depopularea. Acolo unde sunt posibilitati reduse de a dezvolta agricultura, e posibila o disparitie a intregului sector de populatie, si o data cu ea, disparitia traditiei. Sunt sate in care batranii incep sa dispara, tinerii nu apar, si investitii nu exista.

 

Magura – slujba pentru doi credinciosi

O asezare a carui atestare istorica o gasim in urma cu cinci secole, astazi este pe cale de disparitie.Nimeni nu mai indrazneste sa-si duca traiul cotidian acolo. Este vorba de satul Magura, ate-stat in 1590, din comuna Poiana Blenchii. Nu cu multi ani in urma, aici erau 26 de case. Lumea crestea animale, scormonea tarana si nu erau semne ca asezarea se va pustii. Augustin Chifor, primarul din Poiana Blenchii, ne spunea ca doar un prunc cu mama sa au mai ramas in Magura. Pruncul se numeste Viorel Oniga , are 56 de ani, iar mama sa, Emilia Oniga are 79 de ani. Din cand in cand, prin zona, se aciueaza si Augustin Crin, crescut la Casa copilului si care isi gaseste aici un loc unde sa puna capul, in casele parasite. Pentru fiu si pentru mama, preotul Andrei Coste se deplaseaza tot a treia duminica in Magura sa le vorbeasca de mantuire si de vesnicie. Biserica Sfintii Arhangheli din Magura este monument istoric si de arhitectura, datand din anul 1707. Familia Oniga se taraste prin existenta cu ajutorul social. Animale nu cresc pentru ca nu le permite starea sanatatii. Doar salbaticiunile padurii le dau tarcoale casei cu nadejdea ca vor gasi ceva de mancare. Dar se intorc dezamagite, pentru ca aici saracia este mai lucie decat piatra de pe Somes.

 

Tarmure – catunul cu o singura casa

Daca in urma cu un sfert de secol in asezarea Tarmure, comuna Sarmasag, locuiau in jur de 70 de persoane in 30 de case, astazi, localitatea, daca putem sa ii spunem spune asa, are o singura casa si un singur locuitor. Se numeste Petz Stefan si poarta in carca 73 de ierni. Din drumul european E81, pe un drum de pamant ce trece prin pasune, ajungi la Tarmure, adica la Petz Stefan, dar pe care nu intotdeauna il gasesti acasa, mai rataceste prin Sarmasag ori prin Moiad, la ^un pahar de vorba^ cu cei ce au plecat din sat, pentru a-si mai ineca singuratatea. Cum zapezile si noroaiele impanzesc calea de acces spre Tarmure, isi face provizii pentru o saptamana sau doua, le chibzuieste pentru orice eventualitate. Singuraticul din Tarmure are o camera de locuit si in Moiad, dar o viziteaza rar pentru ca ata tot la Tarmure il trage.

 

Tog – asteptand Marea Trecere

In jur de zece case, locuite toate, erau in catunul Tog, situat pe drumul comunal care face legatura intre satele Borza si Lupoaia. Gospodarii locului intorceau brazda pe lunca Vaii Agrijului si obtineau recolte atat cat sa vietuiasca ei si animalele. Vreo opt bivoli si zece vaci erau in gospodariile din catun, si multe, multe oratanii. S-au dus vremurile acelea ca si cum nu ar fi fost. La ora actuala, doar doua suflete mai locuiesc aici- lelea Ludovica, de vreo 79 de ani, si fratele sau, Liviu, de anul trecut octogenar. Din Brasov au venit cei doi, incantati de frumusetea locurilor si dornici probabil sa duca o viata tihnita. Nu le pare rau ca au dat urbea de sub Tampa pe catunul de la Tog. Si acum, cu o seninatate mai seninastop_coloana ca azurul, asteapta Marea Trecere.

 

Poiana Magura – satul in care cainii isi cauta stapani

Cum o iei din centrul satului Ilisua la dreapta, dai de un drum care seamana mai degraba a ulita. Drumul a fost candva pietruit, dar acum e plin de cratere ce nu ne-a fost usor sa le ocolim pentru a ajunge, dupa vreo trei kilometri de mers, in satul Poiana Magura, apartinator comunei Sarmasag. Din zare, vedeam case multe si nadajduiam ca vom gasi acolo si parteneri de discutie, adica oameni de-ai locului, care sa ne povesteasca cat de dulce ori amara e viata pe acel picior de plai. N-a fost sa fie asa.De la intrarea in sat, o liniste a pus stapanire pe cele vazute si nevazute, de iti tiuiau urechile. Doar doi caini cu limba scoasa alergau spre noi, de parca ar spune:^ nu vreti sa fiti stapanii nostri?^ Vrand- nevrand, am observat ca zapada pe hornurile caselor nu se topise, ca probabil la toate locuintele, maturoaiele stateau de straja in fata usilor. ca prin curti nu era nici o urma de picior. Desi era atata pustietate, ni s-a parut ciudat faptul ca imo-bilele erau totusi ingrijite. Cum n-am vazut tipenie de om, dezamagiti, am facut cale intoarsa. La iesirea din Poiana Magura, ne-a dat Cel de sus in cale un om in carne si oase. Parca ne era dor sa vedem un semen de-al nostru.Vasile Csoka il chema pe drumet. A avut ragazul si amabilitatea sa stea cateva minute de vorba cu noi.Asa am aflat ca pe vremea copilariei lui, adica acum vreo 50 de ani, in sat functiona o scoala primara. Vasile locuieste in Ilisua, dar vine o data sau de doua ori pe saptamana la casa parinteasca din Poiana Magura. Aici are o vie si o livada. De la el am aflat ca singurul locuitor al catunului se numeste Moritz Alexandru si are 50 de ani, dar nu are familie. Parintii lui au trecut pe alte taramuri, asa ca omul este mai singur ca singuratatea. Doar cateva gaini tine pe langa casa. Existenta si-o duce dupa ajutorul social. Se aprovizioneaza cu alimente de la magazinele din Ilisua. Cand Moritz Alexandru va trece la cele drepte, Poiana Magura va ramane un sat ca in filmele de groaza.

 

Pet – creste numarul caselor nelocuite

Catunul Pet este una dintre cele mai tinere asezari ale Salajului.S-a plamadit dupa Reforma Agrara din 1921, cand groful Csaki din Almas inspaimanta ca va trebui sa-si intraineze pamanturile, le-a donat slujilor sale cu conditia de a se impamanteni aici. Primii care au pus piatra de temelie au fost Necula si Ilisie. 17 case s-au construit pana in prezent aici. Locuite ce-i drept, doar 11 sunt la ora actuala. Cea mai tanara pesoana din sat este Adrian, din Cozme, care are si el vreo 36 de ani. Adrian din Cozme sau Adrian Longodor este singur cuc. Parintii i-au murit, dar asta nu l-au facut sa plece din catun. Scoala nu este in sat, si nici nu a fost niciodata. Un clopot agatat de inaltul cerului, o funie tanjind spre pamant, vor sa ne spuna ca aici vietuiesc oameni cu frica de Dumnezeu. Nici ci-mitir nu exista in Pet. Cei plecati, poposesc pana la venirea judecatii de apoi, in gradina casei. Chiar daca drumul spre catun a fost asfaltat, tinerii nu se intorc aici. Batranii pleaca pe rand si numarul caselor fara stapan se inmulteste de la luna la luna, de la an la an.

Post Views: 157