Se intorc pasarile calatoare. De cativa ani, doua randunici vin sub streasina casei de la tara. Copiii sunt foarte bucurosi cand le vad cu cata truda duc noroiul in cioc ca sa-si faca noua casa. E o lege nescrisa la tara; sa nu spargi cuibul randunicilor, ca-i mare pacat. O vecina in varsta spunea ca sunt ca omul, stiu care-i casuta lor. Dar in ziua de azi omul de la noi a devenit o pasare calatoare. Pleaca in lume, isi lasa pruncii in batatura ori se stramuta cu totul in alta tara. Unii se intorc acasa, altii incearca sa prinda radacini acolo unde le este mai bine. Pana acum au avut si romanii parte de legi si de randuieli care ii protejau. Si asta deoarece forta de munca, in genere tanara, este la mare cautare in aceste vremuri. Este de apreciat cu cata usurinta se adapteaza tinerii de la tara in mari metropole europene. Am o vecina plecata de doisprezece ani la Madrid. De fiecare data cand vorbesc cu ea imi spune ca este multumita. S-a casatorit cu un arab spaniol, au un copil si lucreaza si sotul si ea la o fabrica de dulciuri. Vine in fiecare primavara acasa. A luat obiceiul randunelelor. Mai pune o leasa in gard, mai aeriseste cele trei camere, mai stropeste pomii, cu toate ca niciodata nu le culege roadele, ca cine stie cum va merge lumea. Alternativa de a se intoarce acasa cu arab cu tot nu-i de neglijat. Cu cata prudenta abordeaza viitorul, chiar la Madrid fiind, pentru ca in ultima vreme sunt multe semne de intrebare pentru milioanele de emigranti, fie ca se afla in Spania, Germania, Franta. De Marea Britanie nici nu mai vorbim, pentru ca acolo viata romanilor este pusa intre paranteze. Pasarile calatoare se intorc. S-ar intoarce si multi romani la locurile de obarsie daca saracia n-ar fi mai lucie decat gheata. Asa ca, sa ne bucuram deocamdata de venirea randunicilor, a berzelor, a cocorilor.