E stiut ca unul din cele mai reprezentative spatii publice ale municipiului este platoul din fata Prefecturii. Dar daca e sa compari infatisarea lui actuala cu cea initiala, nu cuvintele de lauda sunt cele care primeaza.
La inceputurile sale, nota selecta i-a fost data cu precadere de pavajul a carui culoare amplifica parca lumina adunata in causul dintre constructiile din jur. In plus, prezenta unei cladiri administrative cum este cea a Prefecturii de azi i-a creat in timp un statut aparte. Niciunde in oras nu se organizeaza atatea manifestari oficiale sau de divertisment de mare amploare ca pe acest platou.
Si totusi nu toti cei care isi poarta pasii pe aici au si o conduita civilizata. Stau marturie jardinierele ciobite si dalele deteriorate sau smulse. Cel mai probabil in momente de euforie bahica sau dispute suburbane ale unor imberbi pe care legile democratiei noastre indulgente nu-i poate tempera.
S-au adunat ani de cand acest platou se deterioreaza, legislatie dupa legislatie sub ochii impasibili ai autoritatilor, desi criza si-a aratat coltii la noi doar de un an incoace.
n ciuda acestor deprecieri, platoul inca mai are tinerete datorita glasurilor de copii prezenti in toate anotimpurile pentru un strop de recreere in aer liber prin miscare in voie. Iar joaca lor descreteste si fruntile ingrijorate ale pensionarilor prezenti si ei din nevoia de comunicare si pentru o gura de aer sub umbra artarilor de-o varsta cu ei.
Gazduind in permanenta atata lume, e firesc sa existe aici si o toaleta publica in pas cu civilizatia spre care tindem. Doar ca cei care au aprobat proiectul au pierdut din vedere un aspect tot atat de important si anume ca modernul din interior se cerea a fi aratos si pe dinafara. Ori, nefiind mascata cu o conceptie arhitecturala in ton cu locul unde e amplasata, investitia isca mereu discutii, desi intentia este salutara.
Dar de-o vreme incoace alta incompatibilitate atrage atentia si care sufoca platoul si ii altereaza identitatea. E improvizatia a doua terase aflate sub doua copertine dizgratioase, de unde razbate continuu miros de mici si bere. De parca nu ar fi plin orasul la tot pasul cu baruri, restaurante, crame si terase. Una fiind la doi pasi, la umbra Casei de Cultura.
Orice noua aparitie provoaca discutii pro si contra asa cum a generat o vreme si alpinariul din mijlocul platoului. Dar spre deosebire de cele doua improvizatii anoste, coltul din natura alpina adus aici, are legatura de obarsie cu pavajul din jur si transmite un mesaj educativ micutilor care se joaca aici zilnic. Pe cand respectivele copertine se potrivesc pe platou aidoma unui cos de piata purtat in loc de accesoriu de cineva imbracat „la patru ace”. Iar sticlele cu bere comercializate zilnic aici pot fi socotite drept „bombe” cu explozii nocive peste un numar de ani, asa cum indreptatit remarca cei care privesc nedumeriti la peisajul tot mai disonant din fata Prefecturii.

Post Views: 77