38 de copii si profesorii lor participa la Zalau la un proiect pe tema Holocaustului
Copii si profesori din Franta, Italia, Polonia si Germania se afla, saptamana aceasta, in Salaj, in cadrul unui proiect Comenius multilateral intitulat „Make Europe, Not War!” si axat pe tema Holocaustului. Reprezentantul Romaniei in acest proiect este Liceul Sportiv „Avram Iancu” Zalau.
Potrivit informatiilor primite de la directorul liceului, profesorul Jako Alexandru, proiectul a demarat in 2008, cand au avut loc si primele doua reuniuni de proiect – una in Italia, iar alta in Franta – la care au participat si profesori si elevi ai liceului. Reuniunea de la Zalau este a treia din cadrul proiectului si include activitati comune ale elevilor din cele cinci tari partenere. Deschiderea efectiva a reuniunii a avut loc ieri, in prezenta reprezentantilor Inspectoratului Scolar, dupa care participantii la proiect s-au indreptat spre Simleu, unde au vizitat Sinagoga si Scoala Evreiasca, precum si alte obiective din zona. Astazi, grupul se va indrepta inspre Maramures, unde va vizita Muzeul Satului din Baia Mare, inchisoarea de la Sighetul Marmatiei, Cimitirul Vesel din Sapanta si Manastirea Barsana. Maine, in program este vizitarea unor obiective din Salaj, iar vineri se merge in judetul Cluj.
Proiectul se va incheia anul viitor, cand elevi si profesori din tarile amintite, inclusiv elevii de la Liceul Sportiv „Avram Iancu”, vor vizita Polonia, unde principalul obiectiv va fi lagarul nazist de la Auschwitz. Costurile implicate de aceste deplasari si de activitatile proiectului sunt suportate de Agentia Nationala Socrates, din fonduri europene, ele ridicandu-se la aproximativ 15.000 de euro.
9 octombrie – Ziua Holocaustului
Statul roman si-a asumat rolul sau in producerea Holocaustului, in regretabilul eveniment pierzandu-si viata si aproximativ 250.000 de evrei din Romania. „n memoria acestora, 9 octombrie a fost stabilita ca Ziua Nationala a Holocaustului.