Blocul Operator in care s-au imbolnavit sase femei a fost inchis.

Cele sase salajence care au suferit interventii chirurgicale in Blocul Operator al Sectiei Obstetrica-Ginecologie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau in perioada 15-22 mai si care au ajuns din nou pe mana medicilor prezentand febra, dureri de cap si stari vomatoase, au fost diagnosticate cu sindrom meningeal, insa starea lor de sanatate este buna, fiind in continuare tinute sub tratament cu antibiotice. Ancheta in cazul „epidemiei” de meningita este in curs de finalizare, dupa ce, aproape trei saptamani, autoritatile salajene au fost in alerta.
De la sfarsitul lunii mai, Blocul Operator a fost inchis si s-au format comisii de ancheta. Una dintre comisii s-a format la nivelul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Salaj, iar alta comisie, alcatuita din specialisti la ordinul manage-rului Laurentiu Barna, a desfasurat in paralel o ancheta administrativa.
Directorul executiv al DSP Salaj, Ligia Marincas, a declarat pentru Graiul Salajului ca in momentul de fata se reevalueaza conditiile Blocului Operator al Sectiei Obste-trica-Ginecologie si se intocmesc rapoartele in urma ana-lizei foilor de observatii, a do-cumentelor, a discutiilor purtate cu personalul medico-sanitar si a probelor recoltate din Spitalul Judetean. Din primele cercetari reiese ca ar fi mai multe cauze, printre care si rahianestezia la care au fost supuse cele sase paciente. S-au prelevat probe, s-au analizat in laborator, iar un raport final va fi intocmit zilele urmatoare. Ligia Ma-rincas spune ca un diagnostic exact pentru paciente se va putea da abia saptamana viitoare, cand cele sase femei (cinci care au nascut prin cezariana si una care a suferit o interventie chirurgicala pentru alta afectiune) vor finaliza schema terapeutica la care au fost supuse de la internare. Cert este ca, de cand a fost descoperit focarul de meningita, Blocul Operator a fost inchis si nu s-a mai efectuat nicio operatie acolo, iar norocul a fost ca imediat dupa interventiile chirurgicale pacientele au primit tratament cu antibiotice, iar meningita contactata nu a fost atat de puternica.
Pacientele si bebelusii sunt monitorizati de medici
La inceputul lunii iunie, trei dintre „victimele” Blocului Operator au fost internate la Clinica de Boli Infectioase din Cluj, iar alte trei in cadrul Sectiei de Boli Infectioase a Spitalului Judetean de Urgenta. Cum starea pacientelor este foarte buna, una dintre pacientele transferate la Cluj a revenit la Zalau si este monitorizata, impreuna cu celelalte trei paciente, de specialistii infectionisti. Directorul DSP Salaj spune ca starea celor cinci bebelusi este foarte buna si sunt monitorizati de medicii de familie. „Am luat legatura cu medicii de familie si ne-am interesat de starea bebelusilor. Totul este bine si asteptam rezultatele finale ale anchetei. Am monitorizat si alte paciente care au nascut in acea perioada, insa nu au fost probleme”, spune directorul DSP Salaj.
Amintim ca toate cele sase paciente, la cateva zile de la externare, au ajuns la spital cu febra, dureri de cap si stari vomatoase. Doua dintre ele au cerut transferul la Cluj, iar o pacienta a fost transferata la decizia medicilor de la Zalau. Toate au suferit interventii chirurgicale in Blocul Operator al Sectiei de Obstetrica-Ginecologie. Autoritatile au anuntat pentru saptamana viitoare rezultatele finale ale anchetelor, stabilirea vinovatilor si sanctionarea acestora.