Nimic mai firesc, acum pe timp de criza, faptul ca administratiile noastre, au luat in brate lozinca „nu sunt bani, facem cat putem”. Si, de regula, putinta romanului se rezuma la lucrul de doi bani, la arhicunoscutele carpeli. Le intalnesti la tot pasul, in mai toate activitatile bugetate din bani publici. Dar cel mai ostentativ ele se remarca pe drumurile noastre. Fie ca au fost bani, fie ca nu, arterele judetului sunt tot la fel, cu aceleasi fete peticite si cu nelipsitele gropi, rupturi ori denivelari.
Mai marii nostri se straduiesc, in schimb, sa ne arate cat de mult conteaza pentru ei aceste investitii si cat de corect se fac licitatiile. Praf in ochi. Pentru ca rezultatul e acelasi, fie ca lucreaza Tanda, fie ca lucreaza Manda, azi avem plombe peste gropi, maine nu. Toate achitate cu bani grei, ca doar nimeni nu munceste pe nasturi. De ce oare, dupa ce s-au efectuat lucrari ample, dupa ce se da un termen de garantie, constatam ca munca si banii s-a dus de rapa, ca lucrul facut n-a rezistat nici pana in primavara?
Vesnicele motivatii nu tin, insa, de cald celor care-si distrug masinile si nervii. Unde sunt cei care ar fi trebuit sa raspunda de ceea ce s-a receptionat? Unde sunt cei care ar fi trebuit sa verifice pe timpul lucrarilor calitatea materialelor si respec-tarea conditiilor din proiect si deviz? Cu siguranta, la noi nu exista asa ceva, ori daca or fi existand astfel de personaje, cu certitudine lor totul li s-a parut perfect. Oameni platiti pentru a li se parea… ca totul e bine, alaturi de altii platiti pentru a se face ca muncesc. Si-n tot acest dans, nu e nimeni de vina, pentru ca mai este o mana (foarte pretioasa) de oameni platiti sa… inchida ochii. In timp ce noi, ne vedem nevoiti a deschide mereu punga.

Post Views: 65