Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!
Îndemnul lui Heliade Rădulescu „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi” este actual şi azi. Mai mult ca altădată, apar mii de cărţi şi de traduceri. Astăzi se scrie copios şi în puşcării, stabilimentele devenind adevărate locuri de exersare a însuşirilor de „caligrafi”, a computerului, serios accesoriu pentru alfabetizarea autorilor de cărţi care în baza „talentului” vor fi eliberaţi mai devreme. Scriitorul român poate să-l ia ca model de străduinţă şi profesionalism chiar pe preşedintele României, Klaus Iohannis, care în şase luni a publicat două cărţi. Prima s-a vândut în 130.000 de exemplare, ceea ce înseamnă best seller, record de vânzări ce îl bate pe orice autor român de azi, când tirajele sunt de la câteva zeci, la 500 sau 1.000 de exempare, ceea ce e deja mult. Nu s-a ţinut preşedintele ţării de formularea restrictivă şi parcă ruşinoasă „anul şi cârlanul” şi a mers înainte ca un superprofesionist, împlinind îndemnul lui I.H. Rădulescu. Pot spune cârtitorii că scrisul fură din timpul preşedintelui pentru alte lucruri. Ştie el. stop_coloana Cu ce drept să spună cineva „Domule preşedinte, scrisul cărţilor vă erodează imaginea de om politic”. Sună prost şi nimeni nu ştie mai bine decât preşedintele Iohannis ce i se potriveşte firii sale reflexive. Şi totuşi, destui cred că e mai liniştitor pentru naţie să scrie, decât să iasă la ora 18.00 ca predecesorul său şi să scoată pe nări fuioare de foc. Şi apoi, conducătorii României, de la Carol I la Iohannis, au scris berechet. Să nu-l mai amintim pe Cantemir, care se spune că e socotit cel mai înţelept prinţ din ultima mie de ani. Nu puem să nu-i amintim pe Carol I, Carol II, pe Ceauşescu, care a scris vreo 26 de volume şi chiar pe Ion Iliescu. Atunci, Iohannis de ce n-ar scrie?!
