Eliberarea Sălajului de dominaţia ungurească in 1919

Imediat după actul istoric de la 1 Decembrie 1918, consolidarea Unirii s-a realizat greu, pas cu pas. Convenţia militară de la Belgrad, ce a avut loc în luna noiembrie 1918, reprezenta prima piedică în realizarea unirii. Convenţia a stabilit o linie demarcaţională între teritoriul românesc şi cel unguresc, care împărţea Transilvania în două. În judeţul Sălaj se vor produce în acest context evenimente deosebit de grave. Pe linia demarcaţională, fixată în ianuarie 1919 la vest de Sighetu Marmaţiei – Băseşti (care pe acea vreme făcea parte din judeţul Sălaj) – Aghireş – Ciucea – Zam s-au adus trupe româneşti. Trupele româneşti au fost însă insuficiente pentru a stopa disputele dintre unguri şi români. Membrii Gărzilor Naţionale au făcut şi ei eforturi pentru a stopa violenţele. La Băseşti, protopopul Alexandru Aciu a distribuit alimente şi arme membrilor gărzii pentru stabilirea ordinii publice, aşa cum aflăm din lucrarea lui Dănuţ Pop, “Cultură şi societate în judeţul Sălaj 1918 – 1940”. 

Rămaşi dincolo de linia demarcaţională, românii din plăşile şimleu Silvaniei, Tăşnad şi Crasna se vor confrunta cu măsuri drastice luate de unguri împotriva lor. Românii au fost supuşi la chinuri, unii au fost arşi de vii sau împuşcaţi, alţii au fost torturaţi şi obligaţi să se refugieze. Toate casele frunataşilor români au fost perche-ziţionate, iar arestările s-au ţinut lanţ.
Unul dintre cele mai cumplite incidente a avut loc în gara din Zalău, acolo unde şi-au pierdut viaţa 6 soldaţi români, 13 soldaţi români au fost răniţi, iar alţi 7 au fost daţi dispărutţi. Incidentele s-au ţinut lanţ şi au culminat cu ocuparea Zalăului de către trupele ungureşti la 23 februarie 1919. Pe 25 februarie, însă, armata română a intrat victorioasă în Zalău, scăpându-l de dominaţia ungurească.
Un alt incident nefericit a avut loc pe 26 februarie 1919, când trupele ungureşti i-au atacat pe cei prezenţi la înmormântarea omului politic Gheorghe Pop de Băseşti în localitatea sa natală, Băseşti. Nici frunataşii politici din zona şimleului nu au scăpat de ostilităţile trupelor ungureşti. La Nyireghaza au fost închişi Alexandru Aciu, Coriolan Meseşan, Aurel Mascan, Virgil Barbulovici, Petru şireag, Ion Creţea, Iuliu Mureşan, dar şi tatăl lui Corneliu Coposu, Valentin Coposu. La Budapesta a fost închisă familia lui Iuliu Maniu, Clara şi Cornelia Maniu. Românii vor fi eliberaţi abia pe 23 mai 1919, când a avut loc pe Tisa un schimb de prizonieri între Bela Kun şi Iuliu Maniu.
Existenţa liniei demarcaţionale s-a încheiat în aprilie 1919, când au avut loc bătălii impresionante între armata română ce înanita spre nord şi bolşevicii lui Bela Kun, liderul comunist al Ungariei. Lângă Pericei s-a dus una dintre cele mai importante bătălii. “Se începe cu un foc de mitraliere, de care aveau săcuii numeroase şi din cele trei tunuri ce le mai funcţionează. Urmărim din fereastră lupta. Românii sunt veniţi până în Deleni (câteva case deasupra comunei Pericei) unde se ciocnesc cu săcuii. Acum mai merg vreo 80 de gardişti roşii, adunătura din şimleu, într-ajutorul săcuilor. Sunt însă bătuţi. De la 4 ore după prânz începe achiziţionarea de trăsuri şi fuga ungurilor. O huruială noaptea întreagă”, scria la momentul respectiv Ioan Deleu în “Fragmente din însemnări zilnice 1918 – 1919”, citat de Dănuţ Pop în “Cultură şi societate în judeţul Sălaj 1918 – 1940”.
Sălajul este eliberat de dominaţia ungurească abia în aprilie 1919. Marea Unire a însemnat un proces îndelungat, în care românii din nordul Transilvaniei au avut de dus lupte grele cu ungurii care nu vroiau să părăsească teritoriul cedat.