Politicienii au tinut cont de avertismentul sindicalistilor si n-au participat la festivitati
Valurile de nemultumire si incertitudine ce au dat nota dominanta in invatamantul romanesc din ultima perioada n-au reusit sa umbreasca prea mult emotia si bucuria primei zile de scoala. Cu buchete de flori in mana, cei peste 42.000 de mii de elevi salajeni si parintii lor s-au prezentat ieri la intalnirea cu scoala, chiar daca in urma cu cateva zile nu era tocmai sigur cand si cum vor incepe cursurile in acest nou an scolar.
Cei mai emotionati au fost, evident, boboceii, adica cei 2.562 de proaspeti „absolventi” de gradinita care de ieri sunt intr-un alt stadiu al devenirii lor: sunt scolari.
Emotii au avut si cadrele didactice, prinse ieri la mijloc intre respectul fata de parinti si copii si interesul lor profesional, reprezentat de sindicalisti. Pe de-o parte, sindicalistii faceau un apel la dascali sa paraseasca festivitatile daca pe la discursuri se vor perinda politicienii, adica cei care le-au promis mare cu sarea si nu le-au dat nici macar o mana de nisip. Pe de alta parte, menirea de dascal le cerea sa fie alaturi de elevi in aceasta zi atat de speciala.
Din fericire, in Salaj n-a fost cazul ca dascalii sa ia atitudine fata de clasa politica, repre-zentantii acesteia neiesind in evidenta la festivitati. Doar un deputat salajean a putut fi remarcat la una dintre scolile din Zalau, prezenta lui acolo datorandu-se, insa, nu functiei sale politice, ci calitatii sale de parinte. „Politicienii salajeni s-au inscris intr-o linie si o limita a decentei”, a apreciat si liderul sindical salajean Eusebiu Lehene, care a precizat ca nu s-au inregistrat incidente din acest punct de vedere nicaieri in judet.
De altfel, prima zi de scoala a decurs bine din toate punctele de vedere – ne-a declarat si inspectorul scolar general Ioan Abrudan, care a precizat ca nici macar starea de santier din unele unitati nu a reprezentat un impediment pentru inceperea anului scolar. El a subliniat ca in scolile unde lucrarile de investitii se vor desfasura si dupa inceperea cursurilor au fost intocmite – cu acceptul parintilor si al consiliilor locale – programe speciale pentru cursuri si de efectuare a lucrarilor.
Urmeaza protestele
Partea idilica a inceputului de an scolar se incheie, insa, odata cu festivitatile. Astazi, sindicalistii picheteaza sediul Parlamentului, in momentul in care Guvernul pune in discutie asumarea raspunderii pe Legea Educatiei Nationale si pe Legea Salarizarii Unice. Potrivit lui Lehene, din cauza distantei, din Salaj nu a fost trimisa nici o delegatie la pichetare, insa nemultumirile sindicalistilor fata de cele doua pachete legislative sunt valabile si la noi. Urmatoarea actiune de protest este programata pentru 5 octombrie, cand tot personalul din sectorul bugetar are programata o greva generala.
Scoala a inceput cu emotii si fara politicieni
Articole
Parcarea etajată de la Grădinița 1 va putea fi utilizată de săptămâna viitoare
Primăria Municipiului Zalău anunță că lucrările de amenajare a parcării etajate din zona centrală – de lângă Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 – au fost finalizate. Recepția lucrărilor se va realiza în cursul săptămânii viitoare, după care va fi dată în folosință. ”Prin intermediul acestei parcări etajate numărul locurilor de parcare este suplimentat, principalele investiții realizate fiind: lucrări de asigurare a utilităților necesare funcționării obiectivului, realizare corp de clădire, finisaje interioare și exterioare, amenajări exterioare, lucrări…
Mai mult...PSD vrea reorganizarea teritorială a României
Partidul Social Democrat pregătește un plan de reorganizare teritorială a României. Informația, apărută inițial pe surse, a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al formațiunii, Lucian Romașcanu, dar și de premierul Marcel Ciolacu. În interiorul partidului va funcționa un grup de lucru care va pregăti un proiect de lege în acest sens, în următoarele șase luni, acesta urmând să fie discutat apoi în coaliție și dezbătut în Parlament. Scopul reorganizării îl reprezintă, spun social-democrații, eficientizarea administrațiilor locale…
Mai mult...