Schimbarea la Față a Domnului

Pentru ca sa le intărească credința ca El este adevăratul Mesia Izbăvitorul, Domnul a dat Apostolilor – și nouă tuturor- un semn al Dumnezeirii Sale, schimbânu-se la Față(Matei 17,1-9, Marcu 9,2 si Luca 9,28). Evenimentul s-a petrecut pe Muntele Taborului, în prezența a trei apostoli: Petru, Iacov și Ioan „când fața Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui s-au facut albe ca lumina”. Copleșiți de bucurie, cei trei apostoli ar fi dorit să rămână acolo pe veci, de aceea Sf. Petru exclama: „Doamne, bine este nouă să fim aici, dacă voiești voi face aici trei colibe: ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una”(Matei 17,4). De pe pământ nu s-au auzit niciodată cuvinte ca cele rostite de Sf. Petru pe Tabor. Chiar atunci când Domnul și cu cei trei apostoli coborau de pe Muntele Tabor, în vale îi așteptă – la poala muntelui, un biet părinte îndurerat, și fiul său pe care un duh necurat îl chinuia, „aruncându-l în foc și apă, ca să-l piardă”.(Matei 17,14-18; Marcu 9,17-27 și Luca 9,38-42). Dar nu erau aici, doar el și fiul său, ci erau mulți alții, care au venit – fiecare cu durerea lui, la „Cel ce a șters lacrima de pe toată fața”. Ce contrast izbitor! În munte e fericire nespusă, pe pământ nenorocire nespusă; în munte e Oceanul fericirii nemarginite, jos e tragedia ce se joacă fără încetare, de la cei dintâi autori principali-Adam, Eva și Diavolul- și până azi. În munte se aude un singur glas: „Doamne, bine este nouă să fim aici”. Jos, nu se aude decât:”Doamne, rău ne este nouă”. Aceasta este unica melodie pe care o cântă copilul născut de câteva zile, prin scâncete; și tot acesta este cântecul, pe care, după ce o viață întreaga l-a cântat, pe toate tonurile și în toate gamele, prin toate stop_coloana vârstele Schimbarea la Față a Domnului, îl murmura moșnegul care părăsește această viață. Dacă facem aceasta constatare/afirmație nu o facem spre a da dreptate pesimiștilor, ci pentru a ne întelepți. Este, nu doar curios, ci și nedrept ceea ce se întamplă cu noi, care constatăm câtă durere și nenorocire este în această viață; știm că adevarata fericire este Sus, în Muntele Domnului, și totuși nu dorim să începem lucrarea colibilor în Muntele Domnului. Deși strigăm „Doamne, atâta necaz este în lumea aceasta”, totuși ne zbatem din răsputeri să clădim cele mai stabile locuințe în lumea aceasta. Utilizam cele mai rezistente materiale, milioane de brațe omenești, mii și mii de mașini pentru zidirea unor locuințe eterne în acestă viață trecatoare. Cu toate că știm unde este adevărata fericire, nu ne dăm nici o silință că acolo să ne pregătim locuința, în Munte, la Dumnezeu. Să luăm aminte la întrebarea pe care o pune psalmistul David, și mai cu seamă la răspunsul său: „- Doamne, cine va locui în locașul Tău? Și cine se va sălășlui în Muntele cel Sfânt al Tău?”

„-Cel ce umbla fără prihana și face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău impotriva vecinului său și ocară n-a rostit împotriva aproapelui său”(Psalm 14, vers. 1-3).