Aproximativ 2000 de oameni s-au simtit bine in atmosfera de sat traditional.
Diversitate, cultura, traditie si inedit! Doar cu aceste cuvinte se poate caracteriza a cincea editie a evenimentul „Satul salajean”, desfasurat sambata si duminica. Organizat de Consiliul Judetean Salaj in Amfiteatrul Complexului Arheologic Porolissum Moigrad, evenimentul a reusit sa adune laolalta jocul, muzica si portul traditional romanesc, mesteri populari, politicieni si multi vizitatori. Pe parcursul celor doua zile ale manifestarii, „Satul Salajean” a adunat peste doua mii de vizitatori. Ansamblurile de dansuri populare si interpretii, adunati de prin toate partile judetului, au incantat spectatorii pe parcursul celor doua zile de sarbatoare. O evolutie spectaculoasa a avut Clubul Copiilor Jibou, condus de instructorul Ioan Pintea. Copiii au demonstrat ca prin vointa si multe ore de repetitii pot face performanta.
b>Mesterii populari au pus pe taraba de toate
Spre deosebire de editiile trecute ale evenimentului, editia 2011 s-a bucurat de colaborarea Asociatiei Mesterilor Populari din judetul Cluj. Mesterii clujeni au expus diverse sortimente de siropuri naturale si turta dulce, sculpturi in corn de bovine, picturi pe piatra, cusaturi traditionale si, nu in ultimul rand, mestesugul celui mai uzitat obiect dintr-o bucatarie – cutitul. Nu puteau lispi din sat costumele populare, papusile si tesaturile Ilenei Gratiana Pop sau ale Floricai Cristea, impletiturile de nuiele ale lui Petru Teglas din Var, obiectele artizanale din lemn faurite de Stefan Barna sau clopurile de paie ale cunoscutului mester Augustin Muresan. De altfel, clopurile au fost printre cele mai vandute obiecte mestesugaresti din sat, alaturi de podoabele Evei Nagy.
„Niste tarani” au dat de mancare la tot poporu’
La orice eveniment de acest gen, oamenii au prilejul de-a degusta feluritele preparate culinare. In „Satul salajean” s-a mancat „ca in Salaj”. Sarmale cu smantana, slanina cu ceapa, carnati de casa, pecie, turte de malai, placinte pe vatra, cozonaci, zama de poprici umplute, ciolan cu fasole si multe alte bucate „de la romani la salajeni”. Standul „Niste Tarani” a fost asaltat de participanti, mancarurile gatite de renumitul Mircea Groza epuizandu-se cat ai zice peste. Sarmalutele la ceaun, la pretul de 1,50 ron bucata, au fost favoritele „satenilor”. S-au servit cu smantana si paine de casa si, evident, un pahar de palinca.
Concursul de ceapa a provocat lacrimi
Organizatorii evenimentului au avut initiativa de a implica si publicul in programul foarte bine structurat al „Statului Salajean”. In premiera, au avut loc doua concursuri: concursul de curatat ceapa si concursul palincarilor. Cum era de asteptat, renumita ceapa de Pericei a fost in centrul atentiei si s-a lasat cu lacrimi. La concurs s-au inscris opt persoane, din care doar trei au urcat pe podium – cei care au reusit sa curete cea mai mare cantitate de ceapa in doar zece minute. Astfel, locul trei a fost ocupat de Ioan Oprea, cu 1,620 kilograme de ceapa curatata si a primit premiu un sac de ceapa de 10 kilograme si un butoi de palinca de doi litri. Locul doi i-a revenit Floricai Blaga, ce a curatat 1,955 kilograme de ceapa si a primit din partea organizatorilor 15 kilograme de ceapa si un butoi cu trei litri de palinca, iar marele premiu a fost obtinut de Ileana Chiorean. A plans cel mai putin pe parcursul desfasurarii concursului si a curatat cea mai multa ceapa – peste 2 kilograme. Consiliul Judetean i-a oferit drept premiu un sac de ceapa de 20 de kilograme si un butoi de cinci litri de palinca. Pe langa aceste premii, toti participantii au primit ceapa curatata, inclusiv cojile. Palincarii din judet s-au intrecut sambata, dar castigatorii concursului au fost anuntati duminica. Printre castigatori s-au numarat Cristian Blaga, Vasile Blaga si Ioan Gherman. Marele premiu al evenimentului a fost inmanat renumitului palincar de la Samsud, Chis Csaba. Palinca acestuia a fost declarata oficial „Palinca Satului Salajean”. Palincarii au primit drept premii cate un clop de paie, diplome si plicuri cu bani. Din pacate, concursul de „vorovit ca-n Salaj” nu a avut loc datorita faptului ca s-a inscris o singura persoana.
Politicienii si „Nanasii” au facut fiecare ce a putut pentru public
Intregul eveniment a fost prezentat de vestitii „Nanasi” de la Jibou, care au si inveselit publicul cu momentele lor umoristice. Evenimentul a reprezentat si prilej potrivit pentru politicieni de face bai de multime, de a mai sta de vorba cu alegatorii si a-si face campanie electorala, ca… vin alegerile locale. Numarul destul de mare de vizitatori a fost justificat de organizatori prin faptul ca s-a pus la dispozitia salajenilor transport gratuit pana la Castru dar si vremea a tinut de data aceasta cu organizatorii. In zilele urmatoare, Consiliul Judetean Salaj si Centrul de Cultura si Arta vor da publicitatii o evaluare oficiala a evenimentului.