Satul Fabrica – istorie salajeana inedita

Daca unele asezari ale Salajului dainuiesc de secole, altele abia s-au nascut si incep sa apuna. Pe drumul judetean 108B, la vreo sapte kilometri de Surduc, acolo unde Valea Garboului trece ba involburata, ba lina ca o adiere de vant, in urma cu 100 de ani si mai bine a venit unul din strainataturi si s-a apucat sa faca o fabrica. O fabrica de spirt, pentru ca cereale erau din belsug in zona. Austriacul (intreprinzatorul fiind din tara lui Mozart si Strauss) si-a dat seama ca pamantul e manos in zona si s-a apucat de cultivat sfecla de zahar. Multa forta de munca nu avea pe Valea Garboului, asa ca i-a convins pe concetateni de-ai sai sa il urmeze. Ba chiar i-a specializat in prelucrarea sfeclei. Majoritatea muncitorilor au venit cu catel si purcel, adica cu intreaga familie.

Muncitorii blonzi din fabrica de zahar si taranii salajeni cultivatori de sfecla
Proprietarul fabricii cumpara te-renuri pe bani de nimic, lua terenuri in folosinta si cultiva pana la 500-600 de hectare cu sfecla. Truda in camp tot cu palmasii autohtoni o facea: seamana sfecla, rareste sfecla, praseste sfecla, scoate sfecla din pamant. Transportul la fabrica se facea de regula cu atelajele locuitorilor din satele invecinate, acestia beneficiind de taitei de sfecla rezultati din procesul de fabricare al zaharului. Primele generatii de muncitori, cum spuneam, au venit cu familia. In timp, pruncii lor s-au insurat si s-au maritat cu odraslele bastinasilor. Nume cu rezonante germanice se pastreaza si astazi: Sep, Vlasim, Aiben, Rain. Si trasaturile germanice se pastreaza. Majoritatea satenilor sunt blonzi cu ochii albastrii. Fabrica era un loc si-gur pentru castigarea existentei. In ea lucrau cu precadere cei carora le curgea prin vene sange austriac. Pe acestia, localnici ii numeau svabi. Li se mai spunea si gusati, din cauza ca cei mai multi dintre ei, datorita substantelor utilizate pentru prelucrarea sfeclei, aveau o excrescenta sub barbie.

O asezare cu 107 suflete
Alexandru Sep, aproape nonagenar, ne povesteste „istorii” auzite de la bunicul sau „Oamenii satelor care avea norocul sa se aciueze pe langa fabrica erau pusi la munci de corvoada, precum incarcatul si descarcatul sfeclei, transportul taiteilor si a melasei”. Fabrica de zahar dintre Garbou si Braglez n-a functionat decat 15 ani, intre 1833 si 1848. Unii sunt de parere ca inchiderea fabricii s-a facut in urma productivitatii scazute, altii dau vina pe revolutia de la 1848, care ar fi bulversat relatiile dintre austrieci si autohtoni. Chiar daca fabrica s-a inchis, „viniturile” n-au plecat si nici nu au murit de foame. Au inceput sa cultive pamantul, sa creasca animale, sa lucreze la padure, indeletniciri pe care le regasim si astazi in localitatea Fabrica. Nu-i greu de banuit ca numele asezarii se trage de la fabrica de zahar care functiona in zona. Asa se face ca in structura comunei Garbou a aparut o noua asezare. Doar vreo 60 de case are Fabrica, in care vietuiesc 107 suflete. Multe dintre locuinte sunt pustiite. Doar persoane la a treia tinerete mai strabat singura „ulita” care trece prin sat (DJ 108B).

Doar ne rugam la acelasi Dumnezeu
In impacarea cu Divinitatea, cam jumatate dintre locuitorii Fabricii sunt de credinta ortodoxa. Locul de inchinare e o sala de clasa a fostei scoli. Preotul din Garbou ingroapa mortii, cununii nu face, ca nu se insoara si nu se marita nimeni la Fabrica, slujba o tine din doua in doua duminici. Cealalta jumatate a locuitorilor sunt neoprotestanti, mai precis penticostali. Grosul lor se trage din vita austriaca. Cu sprijin din afara si-au injghebat o casa de rugaciuni. Din cand in cand, pe langa prezbiterii locali, la casa de rugaciuni mai soseste si cate un pastor strain. Si uite asa isi trec batranetile fabricanii in cautarea Edenului. „Doar ne rugam la acelasi Dumnezeu”, zice impaciuitoare lelea Anica Bihari. Scoala primara s-a desfiintat cu ani in urma. Cele mai tinere vlastare ale asezarii, pe care le poti numara pe degetele de la o mana, nu au nici ele loc in sat sa se adune. La Gradinita din Garbou construiesc castele din cuburi si manjesc cartile de colorat. La Scoala din Garbou patrund in tainele cunoasterii.