Șase pompieri din cadrul ISU Sălaj s-au alăturat efectivelor disolcate în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure din această țară. Timp de 10 zile, pompierii sălăjeni vor lupta cu flăcările, alături de pompierii eleni.

Este prima dată când România trimite un modul terestru pentru incendii de pădure în afara țării, iar din cei 112 pompieri detașați, șase salvatori sunt de la ISU Sălaj.

Colonel Pop Florin, maior Opriș Florin, plutonier adjunct șef Bârsan Gabriel Radu, plutonier major Bica Sergiu, plutonier Crișan Bogdan și sergent major Cristea Andrei sunt pompierii sălăjeni care fac parte din modulul de sprijin trimis în Grecia.

“Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile elene care se confruntă cu o gravă situație de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure în diferite regiuni de pe teritoriul țării. Astfel, acțiunea se desfășoară sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, și este dislocat în Grecia un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure. Iar pentru că solidaritatea, empatia și spiritul de ajutor se regăsesc în fiecare salvator de la nivelul I.S.U. Sălaj, în cursul dimineții au pornit la drum șase pompieri cu mijloace și tehnică specifice, pregătiți să lupte cu flăcările generate de amplele incendii de pădure din regiunile afectate. Dragi camarazi, vă dorim mult succes în misiunile care vor urma și vă așteptăm să reveniți cu bine acasă!”, e mesajul transmis vineri de ISU Sălaj.

Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, mai multe țări au solicitat sprijin pentru incendiile de pădure. Sunt probleme și în Turcia, Italia, Franța, Albania, Macedonia de Nord.

“Sunt probleme foarte serioase și toată Europa încearcă să se ajute ca să treacă peste această situație. Şi vorbesc aici de problemele de incendii de pădure. Noi am înaintat oferte de sprijin, și aerian și terestru, iar aici depinde ce se acceptă din partea țărilor care sunt afectate. După discuții cu colegii noștri de la Protecția Civilă elenă și cu Protecția Civilă Europeană, bineînțeles, cu Centrul de coordonare, noi am înaintat o propunere pentru un modul care va pleca din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Modulul include 112 pompieri, 23 de autospeciale, din care şase autospeciale de stingere incendii de pădure, două cisterne, un centru de comandă, patru containere multi-risc cu echipamente, un generator de mare capacitate, două tabere mobile pentru uz propriu al personalului nostru, un autocar de intervenție și două microbuze și patru autospeciale de primă intervenție și comandă. Acesta este modulul. (…) Propunerea este pentru asistență de 10 zile, cu posibilitate de prelungire. Bineînțeles, modulul are obligația să fie cât mai independent, să nu devină povară asupra autorităților unde pleacă. De asta ei pleacă și cu mai multe materiale care sunt necesare lor și cu fondurile necesare dacă au nevoie de a achiziționa materiale proprii pentru ei, așa cum sunt regulile de asistență în astfel de situații, dar, bineînțeles, va fi un sprijin clar al țării gazdă, care este acceptat, de exemplu combustibilul de intervenție pe care îl consumă mașinile acolo, asta vine ca sprijin din partea autorităților unde se intervine. Costurile de deplasare și la dus și la întors sunt acoperite în proporție de 75% din partea Mecanismului de protecție civilă europeană. (…) este prima dată când România trimite un modul terestru pentru incendii de pădure în afara țării. Colegii noștri au intervenit în țară unde am avut incendii de pădure, dar este prima dată când se pleacă afară. Am mai trimis pentru inundații, am mai trimis modul aerian, prin Ministerul Apărării, acum doi ani, cu un avion Spartan care a participat la incendiile de pădure din Grecia, dar este prima dată când trimitem un modul terestru pentru incendii de pădure și este normal să facem acest lucru și este normal să fim alături de colegii noștri din alte țări și, după cum vedeți, fiecare țară europeană a trimis în altă țară care are nevoie”, a explicat șeful DSU, Raed Arafat.