S-a lansat România Atractivă, cea mai complexă platformă multimedia de promovare a turismului cultural. Prin intermediul acesteia, turiștii români și străini pot descoperi noi destinații de călătorie în țara noastră. Sunt incluse 12 rute turistice tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat care sunt prezentate în platforma multimedia dedicată și care, până în 2026, vor fi semnalizate și prin infrastructură rutieră specifică.

Castele, cetăți sau conace, sate cu arhitectură tradițională, biserici fortificate sau de lemn, mănăstiri incluse în patrimoniul UNESCO, limesul dunărean şi cel al provinciei Dacia care fac parte din cea mai complexă şi mai lungă porţiune de frontieră a Imperiului Roman de pe teritoriul Europei continentale, alături de peisajul cultural din Delta Dunării sau gastronomie locală – sunt doar o parte din tematicile pe care au fost dezvoltate primele itinerarii de turism cultural ale României.

Sălajul, la intersecția a cinci rute cultural-turistice

Șase obiective din județul Sălaj sunt integrate în planul de promovare națională și internațională al programului România Atractivă. Ele fac parte din cinci rute: Ruta cetăților (cu două astfel de monumente), Ruta castelelor, Ruta curiilor, Traseul gastronomiei tradiționale românești și Ruta satelor cu arhitectură tradițională (cu câte un element reprezentativ).

Printre obiectivele turistice și culturale se numără ansamblul Castelului Bánffy, Castelul Béldy, Cetatea Valcău, Ruta Gastronomică a Tării Silvaniei și casele tradiționale din comuna Șamșud. Importanța istorică și culturală uriașă a tuturor celor șase repere, precum și aportul rețetelor locale la bucătăria tradițională din țara noastră au determinat propunerea, de către autoritățile locale și asociațiile de profil, a obiectivelor respective pentru a fi incluse în rutele de turism cultural național, făcând din Sălaj unul dintre județele cu multe atracții turistice în cadrul celui mai nou program de turism cultural din Europa.

„România câștigă odată cu aducerea la lumină a comorilor locale existente în patrimoniul cultural. În egală măsură, câștigă și comunitățile locale în cadrul cărora acestea sunt prezente, care de acum își pot regândi strategia de dezvoltare economică, odată cu creșterea interesului din partea turiștilor și posibilitatea localnicilor de a iniția noi activități sau de a își pune în valoare produsele și serviciile existente”, spune Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, coordonator al programului România Atractivă, finanțat prin PNRR.

Prin platforma multimedia România Atractivă, informația ajunge online la utilizator prin website (www.romania-atractiva.ro) și aplicația mobilă de travel, disponibilă gratuit pentru iOS și Android (poți descărca de aici https://romaniaatractiva.app.link/download).

Utilizarea se poate realiza în mod anonim sau cu cont de utilizator, care permite personalizarea conținutului după preferințe și postarea de recenzii la obiective. Prin sistemul de geolocalizare, utilizatorului i se afișează inclusiv obiectivele din proximitate. Aplicația mobilă se poate folosi și în mod offline. Conținutul salvat se poate afișa și atunci când telefonul nu are semnal.

Programul România Atractivă a luat startul în 2023 și se va finaliza în iunie 2026. Acesta are o valoare de 36.356.328 lei, fiind coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și implementat împreună cu consorțiul declarat câștigător în urma licitației organizate de minister în anul 2022: Terra Building, companie românească specializată în infrastructură rutieră și Eventya, companie specializată în dezvoltarea de aplicații de travel și content marketing.