Ii compatimesc pe cei doi „aducatori de cadouri”, ii compatimesc pentru ca anul acesta nu vor mai merge cocarjati, cu sacii plini de bunataturi, pe la casele copiilor ascultatori si mai putin ascultatori. Vor trece drepti, ca feciorii, aproape neobservati, pe langa hornurile caselor, in cazul lui Mos Nicolae, si pe langa usi, in cazul lui Mos Craciun, si se vor jena probabil scoto-cind pe fundul sacului sub privirile curioase ale pruncilor. Dar ia par din palma. Criza le-a dat si lor tar-coale. S-au scumpit toate. Oameni darnici care sa le umple sacii nu mai prea gasesti. Cei care au cat de cat sunt zgarciti. Cadourile de altadata, care aduceau satisfactie si bucurie in sufletele celor mari si mici, parca au fost inghitite de apele recesiunii. Saracia e tot mai lucie. Si cei doi Mosi aluneca pe ea fara a avea de ce sa se sprijine. S-a dus si vremea tichetelor-cadou ori a premiilor de sarbatori. Prin visteria majoritatii institutiilor bate vantul. Si nu orice vant, ci un crivat aspru si usturator. Colindatorii ar trebui sa fie bucurosi, si asa vor si fi, cand gazda ii va intampina cu o felie de cozonac si un pahar de apa, ca de palinca nu este loc. Nu ii lasa acciza. Dar copiii tot isi vor curata ghetutele de cu seara, in asteptarea lui Mos Nicolae, si tot vor invata colinde si poezii pentru a-l bucura pe Mos Craciun. Pentru ca niciodata n-a fost sa nu fie ni-mic. Tot timpul a fost oarecum. Acum de ce sa nu fie?