Primaria a luat aceasta masura pentru a nu-i lasa in frig pe cei care nu mai primesc caldura de la CET din cauza ca nu sunt „rentabili”

In urma evaluarii situatiei sistemului de furnizare a agentului termic in municipiu, s-a constatat ca multi dintre consumatorii casnici sunt rau platnici. Astfel, se ajunge la masura ca, in zonele in care sunt consumatori rau platnici sau sunt rarefiati, de exemplu un consumator pe retea, Uzina Electrica sa faca demersuri pentru inchiderea acelor retele cu pierderi enorme pe distributie. „Exista situatii in care din facturare nu se recupereaza nici macar 1 la suta din agentul termic furnizat”, spune primarul Radu Capilnasiu. Incepand de vineri, in cadrul Directiei de Asistenta Sociala Comunitara, Uzina Electrica are audiente pentru consumatori, ca sa lamureasca situatiile extreme si sa stabileasca daca va furniza sau nu agent termic. Pentru consumatorii care au fost notificati ca nu mai pot beneficia de agent termic in sistem centralizat, primarul Capilnasiu a solicitat Directiei de Asistenta Sociala realizarea de anchete sociale in vederea asigurarii unui ajutor de urgenta, „care ar insemna echivalentul realizarii unui proiect, avize, montaj si achizitia unui convector de apartament”. Suma va fi virata direct catre constructor de Primarie, in urma depunerii de catre persoanele care au dreptul sa primeasca acel ajutor de urgenta a facturilor proforme sau originale care sa ateste realizarea instalatiei de incalzire. In cazul celor care vor opta pentru centralele de apartament, Primaria va deconta doar ajutorul de urgenta, care va fi probabil in jurul sumei de 2.000 de lei, restul cheltuielilor urmand sa fie suportate de catre locatar.
Majoritatea clientilor sunt rau platnici
Directorul Uzinei Electrice, Viorel Marian, afirma ca furnizorul de agent termic nu isi permite sa asigure caldura la un singur consumator din capatul retelei din Bradet, spre exemplu, pentru ca asta ar insemna „sa aducem Uzina in prag de faliment in mijlocul iernii, deoarece nu vom putea sa achitam facturile la gaz”. In evidentele firmei ungare E-Star, care s-a ocupat pana acum cu distributia agentului termic in Zalau, erau inregistrati 550 de consumatori casnici, opt agenti economici si 38 de institutii publice. Dintre acestia, „doar 250 de consumatori casnici ar putea ramane conectati la sistemul centralizat”, restul de 250 sunt rarefiati la capete de retele sau nu sunt conditii tehnice de asigurare a agentului termic. In ce priveste rau platnicii, Uzina va incerca sa ii determine sa isi plateasca datoriile inainte de semnarea noilor contracte. „Din pacate, nu exista nicio varianta ca intr-un bloc sa ii separi pe cei rau platnici de cei bun platnici”, spune resemnat directorul Viorel Marian. Din cei 550 de consumatori casnici, peste 300 sunt restantieri.
Municipalitatea da in judecata E-Star
In urma abandonarii de catre E-Star. A serviciului de distributie a agentului termic, Consiliul Local a impus Uzinei Electrice asigurarea acestui serviciu pentru ca nu putea sa lase orasul fara incalzire. „Uzina va trebui sa isi redimensioneze personalul, sa-si faca dotari pentru a acoperi aceste servicii, deoarece E-Star nu si-a asumat nici acea obligatie contractuala care prevedea ca trebuie sa asigure serviciul minimum 6 luni de la data notificarii incetarii serviciului. Ne-am dat seama ca nu mai au cum sa asigure serviciul dupa ce au disponibilizat toti angajatii si au datorii de peste 11 miliarde de lei vechi numai catre Uzina Electrica”, a precizat Capilnasiu. Edilul mai spune ca situatia este una „disperata”, dupa ce E-Star si-a luat talpasita din cauza ca „si-a asumat un program de investitii de 15 milioane de euro in retele, insa in realitate investitiile au fost mici”. Primaria muni-cipiului Zalau condamna E-Star Distriterm pentru „situatia juridica extrem de complicata, din care reiese clar ca nu au posibilitati economice si tehnice”, iar solutia la care se va ajunge va fi instanta.
Zalauanii nu au renuntat la centralele de apartament
E-Star Distriterm a cerut in iunie rezilierea contractului incheiat cu municipalitatea pentru distributia agentului termic in Zalau pe motiv ca incepand cu 1 mai Uzina Electrica nu le-a mai furnizat energie termica din cauza unei datorii de peste un milion de lei. In urma cu doi ani, la semnarea contractului intre Primarie si RFV, repre-zentantul firmei ungare sustinea ca vor investi la Zalau 15 milioane de euro in sistemul de distributie si credea ca tarifele si calitatea serviciului termic ii vor convinge pe zalauani sa renunte la centralele de apartament si sa revina la caldura CET-ului. Insa, zalauanii nu au renuntat la microcentralele de apartament si nu s-a reusit cresterea preconizata a numarului de clienti, acesta fiind principalul motiv care a determinat plecarea RFV-ului din Zalau. Conform contractului, RFV Distriterm trebuia ca in 2011 sa investeasca in sistemul de termoficare aproape 6 milioane de euro. In realitate, maghiarii au investit doar 1,5 milioane de euro. Astfel, valoarea penalitatilor pretinse de Primarie este in suma de 85.300 de euro si reprezinta 2 la suta din investitiile nerealizate.

Planurile lui Capilnasiu pentru viitorul CET-ului

In anul 2010, Primaria Zalau a delegat prin licitatie publica serviciul de distributie si furnizare a agentului termic catre RFV Distriterm, dupa ce firma maghiara RFV si-a manifestat intentia de a investi minim 15 milioane de euro in reabilitarea sistemului de termoficare a orasului. „Aparitia acestui investitor, a insemnat in acel moment salvarea Uzinei Electrice de la faliment. In acesti doi ani, E-Star a inregistrat pierderi foarte mari dupa preluarea sistemului, timp in care Uzina a iesit din insolventa, si-a platit datoriile, iar azi are capacitatea ca din fonduri proprii sa faca noi investitii. Daca nu venea E-Star in Zalau, sistemul de termoficare centralizat disparea in acel an”, subliniaza primarul Radu Capilnasiu. Practic, E-Star a preluat de la Uzina Electrica un sistem falimentar, cu retele invechite si cu mari pierderi. Care sunt planurile municipalitatii pentru CET? „Sistemul centralizat de termoficare il vad de viitor pentru ca poate oferi preturi la incalzire mai mici. Ne dorim ca pe viitor Uzina sa produca si energie electrica pentru consumatorii de pe platforma industriala si, de ce nu, sa producem energie pe biomasa, ceea ce ar insemna si mici afaceri pentru cultivatorii de plante energetice. In plus, sistemul centralizat ne-ar oferi independenta orasului fata de gazele naturale”, a conchis Radu Capilnasiu.