Ultima treapta din Postul Sfintelor Pasti este Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare, in timpul careia credinciosii crestini isi reamintesc si retraiesc ultimele zile din viata Mantuitorului Isus – cu intreaga lor tensiune si drama launtrica, intr-o stare de sobrietate si maretie in acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocainta, dar si de nadejde, fiecare zi avand un inteles si un mesaj foarte clar si adanc.
Ziua de miercuri, Domnul a petrecut-o in Betania, unde avea prieteni dragi: pe Lazar cel inviat din morti, pe surorile acestuia, Marta si Maria, pe Simon Leprosul si pe altii. In Betania, in casa lui Simon Leprosul, Isus a fost uns cu mir, ne spune preotul Gheorghe Cornea. Pe cand Isus se afla cu ucenicii Sai in Betania, in Ierusalim se urzea in taina, razbunarea carturarilor si fariseilor. Acestia se strang in sobor si hotarasc moartea lui Isus. Fiind ei inca in sfat, unul din cei doisprezece ucenici ai lui Isus- Iuda Iscarioteanul-se infatiseaza inaintea lor. El a fost dezamagit de risipa ce se facuse cu ungerea lui Iisus, dar gandul lui nu era la saracii carora s-ar fi putut imparti pretul mirului, ca la trei sute de dinari. ,,El a zis aceasta nu pentru ca ii era mila de saraci, ci pentru ca era fur si, avand punga, lua din ce se punea in ea” (Ioan 12,6). Infatisandu-se inaintea carturarilor, le fagaduieste a-i ajuta sa-L prinda pe Isus, zicandu-le: ,,Ce voiti sa-mi dati si eu Il voi da in mainile voastre? Iar ei s-au invoit cu el treizei de arginti. Si de atunci, cauta prilej ca sa-L dea in mainile lor” (Matei 26,15-16).
„Sfanta Biserica a randuit ca ziua de miercuri, in tot anul, sa fie zi de post, in amintirea targului facut de Iuda cu vrajmasii lui Iisus Hristos”, mai spune preotul Gheorghe Cornea.
Pana miercuri, inclusiv, sunt permise muncile in camp. Dupa aceasta zi, barbatii nu mai ies in tarina, nu mai pun mana pe plug sau pe sapa, ci isi gasesc de lucru pe langa casa, ajutandu-si nevestele la treburile gospodaresti.