Prin definiţie, un ţăran cultivă pămantul ori creşte animale sau face şi una şi alta. Ba chiar mai mult de atat. Ţăranul roman are acum o dilemă: prins in hăţişul noutăţilor tehnice, legislative şi ameţit de viteza succesiunii lor, este nevoit – aş spune forţat – să solicite mai degrabă cursuri de utilizare a calculatorului şi de navigare pe internet decat să facă ceea ce a invăţat de o veşnicie. Pilduitoare in acest sens este depunerea cererii online pentru sprijinul pe suprafaţă. Muţi dintre solicitanţi nu inţeleg nimic. Funcţionarul APIA face totul şi bietul om pleacă liniştit acasă cu gandul la banii care o să vină. Nu poate el, ţăranul roman, cunoaşte, inţelege şi aplica atatea legi, norme şi normative elaborate cu o viteză demenţială de către structurile legislative şi administrative din perioada pe care o trăieşte. Ca să intre in randul lumii omul de la ţară ar trebui de acum să se perfecţioneze in accesarea fondurilor sau să-şi creeze parolă de accesare in sistemul electronic de identificare a parcelelor agricole, ca să nu mai vorbim de de ce calcule matematice complicate are nevoie, de pildă, pentru cota de lapte. Şi asta e doar inceputul, pentru ca mai apoi vine caietul fermierului, cu alte calcule şi evidenţieri ale produselor şi subproduselor şi cate şi mai cate, de-l face pe sărmanul să se intrebe dacă mai are vreme pentru mulsul vacii şi semănatul campului. Şi cu atatea „proaspete” nevoi s-ar putea ca tot el, ţăranul să se intrebe de nu cumva de-acum e mai multă nevoie de laptopuri şi telefoane mobile decat de tractoare şi maşini agricole, sămanţă şi irigaţii.

Post Views: 50