Guvernul intentioneaza sa introduca noi salarii minime pentru anumiti angajati din economie. Este vorba strict de o anumita categorie de companii care solicita suportul statului.
Ministerul Finantelor Publice modifica schemele de ajutor de stat prin introducerea notiunii de "salariu minim brut lunar" sub care nu pot fi platiti specialistii care au calificare inalta sau calificare simpla. Modificarea vine la cateva luni de la deschiderea dezbaterilor publice cu privire la acest subiect.
Potrivit modificarilor aduse de Ministerul Finantelor Publice, noile salarii minime sunt in valoare de 8.000 de lei pentru un loc de munca ocupat de un angajat cu inalta calificare (aproximativ 4.600 de lei net) si de 5.500 de lei pentru un loc de munca ocupat de un angajat calificat (aproximativ 3.200 de lei net).
Proiectul de lege prevede ca locurile de munca inalt calificare sunt cele ocupate de persoane care detin diploma din invatamantul postliceal sau superior, iar cele calificate sunt locurile de munca ocupate de angajati care au diploma emisa de o institutie de invatamant sau certificat de calificare emis de un furnizor autorizat.
Printre modificarile efectuate in cazul schemei de ajutor de stat 807/2014 se numara: introducerea posibilitatii acordarii ajutorului de stat pentru acelasi proiect de investitii, atat pentru cheltuieli de natura activelor corporale si necorporale cat si pentru cheltuieli de natura salariala, fara a se depasi valoarea eligibila a cheltuielilor de natura activelor; stabilirea mecanismului de recuperare proportionala in cazul ajutorului de stat pentru costuri salariale, in situatia in care locurile de munca nu sunt mentinute.
De asemenea, printre modificarile efectuate in cazul schemei de ajutor de stat instituita prin HG 332/2014 se numara: introducerea posibilitatii demararii proiectului de investitii dupa depunerea cererii pentru finantare; introducerea notiunii de "salariul minim brut lunar" in valoare de 8.000 lei pentru un loc de munca inalt calificat (cca. 4.600 lei net), respectiv in valoare de 5.500 lei pentru un loc de munca calificat (cca. 3.200 lei net); inlocuirea mecanismului de depunere a cererilor pentru finantare in sesiuni cu mecanismul de depunere continua si eliminarea selectiei pe baza de punctaj.