România ar putea atinge săptămâna viitoare borna de 1.000 de kilometri de autostradă și drum expres, anunță ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Acest lucru va fi posibil odată cu darea în circulație a tronsonului de Suplacu de Barcău – Nușfalău. Aceasta va fi prima bucată de autostradă din județul Sălaj.
De altfel, va fi și prima secțiune din Autostrada Transilvania care se va da în trafic în anul 2023.
Tronsonul Suplacu de Barcău – Nușfalău are o lungime de 13,55 kilometri.
Valoarea contractului finanțat prin Programul Transport este de 384,14 milioane de lei, fără TVA, iar executantul lucrărilor a fost firma turcească Nurol.
Contractul, finanțat prin Programul Transport, a avut inițial termen de finalizare luna februarie 2023, fiind semnat în 30 septembrie 2020, cu 6 luni proiectare și 18 de execuție. Constructor este firma turcească Nurol. Investiția costă 457,49 milioane de lei, după ce, în noiembrie 2022, CNAIR a suplimentat cu 19,1% valoarea contractului semnat cu turcii, prețul inițial fiind de 384,14 milioane de lei. Suplimentarea banilor a venit pe fondul scumpirilor înregistrate, în special la materialele de construcție.