Sâmbătă, 9 septembrie, în jurul orei 19.55, un echipaj de jandarmerie a fost sesizat despre faptul că o femeie din Cuceu a fost agresată de către soțul acesteia.

În urma verificărilor s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi, un bărbat de 25 de ani și-a lovit soția cu pumnii și picioarele în zona feței, corpului și membrelor. Totodată, a tăiat-o, la nivelul antebrațului stâng, cu un ciob de farfurie.

Jandarmii au întocmit acte de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Violență în familie”, acte ce vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

Victima, în vârstă de 22 de ani, a refuzat acordarea de îngrijiri medicale și emiterea unui ordin de protecție provizoriu.