Salajenii nimanui

O analiza sumara a statisticilor pe care le pun la dispozitie institutiile publice ce au atributii in intocmirea evidentelor legate de structura populatiei judetului denota un adevar dureros. Acela ca zeci de mii de salajeni „sunt pe nicaieri”, pentru ca nicio autoritate nu ii include in statistici. Institutiile ne spun doar cati someri avem, cati salariati, cati copii, cati pensionari. Despre cei care raman pe dinafara… tacere.
Potrivit ultimelor date statistice publicate de Directia Judeteana de Statistica (DJS) Salaj, la finele lunii iunie, numarul salariatilor care lucreaza cu contract de munca a fost de 42.400 de persoane. Un numar foarte mic, daca luam in calcul populatia judetului – de 217.900 de persoane (potrivit datelor partiale oficiale ale Recensamantului Populatiei si Locuintelor realizat in luna octombrie a anului trecut). Rezulta astfel un procent al populatiei active de 19,46 la suta. Apoi, numarul pensionarilor este de aproximativ 68 de mii de persoane, dupa cum reiese din Raportul de activitate al Casei Judetene de Pensii (CJP) Salaj publicat la inceputul anului 2012. Cu toate ca s-au inregistrat si decese in prima jumatate a anului, numarul pensionarilor nu s-a modificat semnificativ pentru ca au existat si persoane nou-intrate in pensie, astfel ca procentul pensionarilor din totalul populatiei ramane cam acelasi, de 31,21 la suta. Daca scadem si numarul copiilor din judet – de aproximativ 40.500-, pe cel al somerilor – de 5.768 – si pe cel al persoanelor care traiesc din venitul minim garantat – circa 2.500 de persoane -, rezulta ca doar 159.200 de persoane din totalul populatiei judetului beneficiaza de venituri, in timp ce restul de aproximativ 59 de mii de persoane nu fac parte din nicio statistica. O parte sunt plecati in strainatate si muncesc fara acte legale. Nu stim cati, dar e cert ca numarul salajenilor ramasi acasa, fara nicio sursa de venit, este urias. La finele lunii iulie, in Salaj s-a inregistrat o rata a somajului de 5,43 la suta. O cifra total nerealista, pentru ca in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea fortei de Munca (AJOFM) nu se regasesc foarte multi salajeni, care fie nu au obtinut somaj si nu sunt luati in evidente, fie au iesit din evidente. Daca la numarul somerilor s-ar lua in calcul si numarul celor apti de munca dar care nu au niciun venit, rata somajului, nu doar in Salaj, ci in toata tara, ar fi mult mai mare. Daca adunam numarul populatiei angajate cu cel al persoanelor care nu se regasesc in nicio categorie sociala rezulta o cifra de 101.400 de persoane apte de munca.
Lunar, sute de salajeni care au fost inregistrati in evidentele Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj ca someri indemnizati sau ca persoane aflate in cautarea unui loc de munca sunt scosi din liste, iar majoritatea celor care traiau din indemnizatia de somaj raman fara sursa de venit, pentru ca nu isi pot gasi un loc de munca. Spre exemplu, numai in luna iulie au iesit din evidente 466 de persoane, iar in luna iunie, statistica somajului arata ca alte 392 de persoane nu mai figureaza pe liste. Exemplele pot continua cu fiecare luna in parte. In tot acest timp, procentul somerilor este calculat in functie de numarul persoanelor luate in evidentele AJOFM, ceea ce nu corespunde cu realitatea. O parte a celor scosi din evidente prefera sa isi gaseasca singuri un loc de munca acceptand conditiile impuse de angajatorii care profita de disperarea oamenilor de a avea un venit, aleg sa munceasca la negru, iar o buna parte se prezinta la interviuri, dar nu-i angajeaza nimeni pentru ca nu au varsta potrivita sau calitatile cerute de postul respectiv. Unii nu pot beneficia nici de ajutor social din partea statului pentru ca cineva din familie are un venit lunar, astfel ca se depaseste plafonul impus de lege. Insa, venitul familiei este insuficient pentru acoperirea tuturor cheltuielilor – apa, gaz, electricitate, cosul zilnic si alte cheltuieli dintr-o gospodarie. Cei tineri nu sunt angajati din lipsa de experienta, cei de peste 55 de ani pentru ca sunt prea batrani, altii muncesc la negru desi au experienta si varsta potrivita, iar altii in acte sunt angajati la program redus, pe cand ei muncesc opt – zece ore pe zi.

Oameni seriosi cu statut de boschetar
„Am 55 de ani si nimeni n-are nevoie de mine”
Veronica T. are 55 de ani si traieste, alaturi de sotul ei, din pensia de 800 de lei a sotului pentru ca, din cauza varstei, nu o angajeaza nimeni, dar nici pensie nu poate sa primeasca pentru ca nu are varsta de pensionare. Nu apare nici in evidentele AJOFM pentru ca nu a mai lucrat de cativa ani, de cand una dintre fiice a fost diagnosticata cu cancer si a fost nevoita sa renunte la locul de munca pentru a o ingriji. Cateva luni, pana a decedat fiica acesteia, a primit o indemnizatie de asistent personal, de aproximativ 500 de lei. Ajutor social nu poate primi pentru ca pensia sotului este prea mare si depasesc plafonul de venit pe persoana, insa banii abia le ajung sa supravietuiasca, dupa ce isi achita toate cheltuielile. „Ne descurcam foarte greu. Dupa ce ajungi la o varsta, iti dai seama ca nimeni nu mai are nevoie de tine. Mi s-au inchis in nas toate usile la care am batut si astept acum sa implinesc varsta de pensionare. Voi avea o pensie foarte mica pentru ca nu am lucrat de vreo trei ani deja si mai urmeaza cativa ani de asteptare. Mai muncesc cu ziua, cum pot, sa aduc macar un ban de paine in casa”, spune, cu ochii inlacrimati, Veronica. In situatia ei sunt sute de salajence care locuiesc in mediul rural si nu au unde sa lucreze cu carte de munca, dar nu pot primi nici alt tip de sprijin de la stat.
Irina accepta batjocura ca n-are incotro
Irina S., de 50 de ani, din Zalau, a ajuns intr-o situatie dificila dupa ce sotul a decedat. Ea a ramas fara loc de munca, iar problemele medicale nu au ocolit-o. Pentru ca are probleme la coloana vertebrala, nu poate sta mult in picioare, dar nici pe scaun. De cativa ani a ales sa fie bona pentru copii, mizand pe faptul ca cei care au nevoie de bona nu isi bat joc de munca nimanui. Norocul nu a fost de partea ei. S-a mutat de la o familie la alta pentru ca nimeni nu vroia sa o angajeze cu carte de munca, iar cand sa-si primeasca salariul ori primea mai putin decat erau intelesi, ori deloc. Dar, pe langa ingrijitul copilului, familia ii cerea sa faca curatenie, mancare, sa spele, de fapt tot ceea ce face o menajera. Insa, umilinta la care este supusa zilnic nu o poate descrie in cuvinte. In fiecare zi, cand „sefa” se intoarce acasa verifica fiecare coltisor daca mai exista un fir de praf, cu toate ca Irina este platita sa aiba doar grija de cel mic. Pentru ca nu avea alta solutie, a acceptat toate umilintele, iar cei 400 de lei pe care ii primeste nu sunt suficienti sa supravietuiasca. Acum, se straduie sa adune 50 de lei pentru a se inscrie la un curs de „baby-sitter”, in speranta ca isi va gasi un loc de munca legal, platit si unde sa nu mai fie umilita. Pana atunci, si Irina ramane in evidentele celor care sunt „inactivi” pe piata muncii.
Ovidiu a asteptat aproape trei ani sa fie angajat
Ovidiu R. a absolvit liceul si s-a inscris la facultate. A absolvit si facultatea de drept si vroia sa se angajeze. A trimis CV-uri peste tot, in speranta ca cineva va avea nevoie de el. Insa, surpriza a fost ca toti cereau experienta, indiferent de domeniul de activitate al firmei. A apelat si la AJOFM, dar fara niciun rost. Sa continue studiile nu putea pentru ca nu avea bani, in alte domenii nu il angaja nimeni pe motiv ca e „prea destept”, iar ca si consilier juridic avea nevoie de experienta. A participat si la concursuri in institutii publice, insa spune ca posturile erau „cu dedicatie”. La un moment dat, s-a decis sa implore angajatorii care il chemau la interviuri sa-i dea macar o sansa. Dupa trei ani in care a trait pe „spinarea” mamei, desi spera sa poata intretine el familia, Ovidiu lucreaza acum ca necalificat, desi are o diploma de facultate.
Angajat la doua ore in acte, practic lucreaza opt
O alta categorie de persoane sunt cele care accepta orice din partea angajatorului, doar sa aiba un venit. Cum Codul Muncii prevede pedepse pentru angajati si angajatori, deopotriva, daca incurajeaza munca la negru, unii angajatori au gasit o portita de scapare.
Alexandru M., de 27 de ani, a cautat luni in sir un loc de munca si l-a gasit, doar ca angajatorul i-a propus o mica afacere. Sa accepte un contract de munca pentru doua ore cu un salariu in acte de 200 de lei, iar in realitate sa lucreze opt ore si sa primeasca un salariu de 700 de lei. Alex a acceptat pentru ca nu avea alta solutie, insa e constient ca aceasta varianta nu il va avantaja deloc in viitor. Poate, la un moment dat, firma il va trimite in somaj si cuantumul indemnizatiei este stabilit in functie de veniturile pe care le-a realizat. Iar o alta problema va fi la pensie, cand contractul si salariul pe care le are acum vor reduce consistent cuantumul pensiei.